sursa foto: manager.ro
De la DosarSpot

#DosarulDelapidăriidinFRF –> Mircea Sandu, fostul șef FRF, trimis în judecată după 3 ani de cercetări

0

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a fost trimis în judecată de către DIICOT într-un dosar penal al cărui prejudiciu se apropie de 4 milioane de lei.

Împreună cu alți 2 inculpați, fostul șef FRF va fi judecat de Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare și spălare de bani.

Potrivit comunicatului emis de Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, sumele delapidate proveneau din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov.

Mai precis, a fost creat un circuit fictiv prin intermediul căruia au fost încheiate succesiv contracte de antrepiză şi subantrepiză între mai multe societăţi comerciale controlate de către membrii grupului infracţional, prin intermediul cărora au fost transferate sumele de bani provenite din contractele încheiate cu instituția cu priofil sportiv.

O parte din aceste sume au revenit ulterior membrilor grupării infracţionale disimulate sub forma “restituire împrumut asociat”, “dividende”.

Procurorii de caz au instituit măsuri asiguratorii.

Urmărirea penală a fost demarată în anul 2017 pentru faptele săvârșite în perioada 2009-2010. Mircea Sandu mai este trimis în judecată și de către DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Prioritățile Strategiei Naționale de Apărare a Țării: eficientizarea și modernizarea instituțiilor publice și a legislației în domeniul securității naționale

Articolul precedent

Ministerul Economiei a dat startul inițiativelor de proiecte energetice pentru care se vor primi fonduri europene – prima procedură derulată de România în urma operaționalizării Parchetului European

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din De la Dosar