sursa foto: expresssud-est.ro
De la DosarSpot

#DosarulDemiterilorAbuzive –> Mădălina Mezei, audiată la DNA, în dosarul în care-l acuză pe Răzvan Cuc de abuz în serviciu

0

Mădălina Mezei, fostul director TAROM, a ajuns la sediul DNA în această dimineață la ora 10.00. „Mă duc şi spun adevărul.” a declarat aceasta. Fostul director al companiei aeriene a fost chemat la audieri în calitate de martor într-un dosar deschis pentru abuz în serviciu la Ministerul Transporturilor.

Audierea acesteia vine în contextul în care Mezei a declarat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc (acum interimar, după demiterea Guvernului), i-ar fi cerut să reţină aeronavele TAROM la sol în ziua moţiunii. Aceasta a declarat că motivul real al demiterii sale din fruntea companiei a fost legat de refuzul acesteia de a întârzia aeronavele şi a adăugat că îi va face plângere penală.

Mădălina Mezei a arătat că, în ziua moțiunii de cenzură, în timp ce o parte dintre parlamentari erau așteptați să vină din ţară pentru a participa la vot, Răzvan Cuc i-ar fi cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

Mădălina Mezei a declarat vineri, la Digi24: „Domnul ministru a venit să facă presiuni asupra mea legat de discuția cu întârzierea curselor pentru deputați. Cred că era aproape de 11 seara, miercuri. Mi-a cerut să întârziem aeronavele mai mult de cinci ore. Înainte am vorbit la telefon și i-am spus că nu este posibil și să nu încerce să facă nicio presiune asupra echipei TAROM pentru că am luat toate măsurile pentru ca aceste avioane să nu fie întârziate.”

Răzvan Cuc a declarat însă că: „nu aveam eu ca ministru cum să întârzii niște aeronave TAROM.” Acesta a recunoscut totuși că: „am întrebat-o ce parlamentari vin, ca să știu că totul e în regulă.”

Ministrul Cuc a declarat că motivul demiterii Mădălinei Mezei ar fi reprezentat de incompetența, incapacitatea și legăturile cu unele grupuri de interese, precum și faptul că și-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în companie.

De asemenea, conform unor declarații făcute de surse politice pentru Adevărul, liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene, este cel care i-ar fi cerut lui Răzvan Cuc să reţină avioanele cu parlamentari la sol în ziua moţiunii.

Însă Ionel Arsene a publicat o postare pe pagina sa de Facebook, acolo unde a negat declarațiile făcute la adresa lui.

Președintele Iohannis se află la Tokyo, pentru a participa la întronarea lui Naruhito, Împăratul Japoniei

Articolul precedent

Procesul lui Dan Șova, fostul ministru al Transporturilor, va fi rejudecat în primă instanță datorită deciziilor CCR privind neconstituționalitatea completurilor de 3 și 5 judecători

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din De la Dosar