sursa foto: b1.ro
De la DosarSpot

#DosarulColectiv –> Procururii DNA cer condamnarea pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, pentru Piedone și ceilalți funcționari inculpați

0

Procurorii DNA au cerut, luni, 25 noiembrie, în cadrul dezbaterilor din dosarul Colectiv, pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru Cristian Popescu Piedone, fostul primar al sectorului 4, precum și pentru fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4. Condamnarea inculpaților privește infracțiunea de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave la pedepse orientate spre maxim, adică de 15 ani.

De asemenea, au fost cerută în instanță și acordarea despăgubirilor către victime. Spre exemplu, Andrei Găluț, solistul de la Goodbye to Gravity și singurul membru al trupei supraviețuitor al incendiului din Colectiv, cere daune morale în valoare de opt milioane de euro și daune materiale ce însumează 60.000 de lei.

Tribunalul Bucureşti a început, luni, dezbaterile finale în dosarul Colectiv, în care cei judecați sunt acuzați de emiterea unei autorizații de funcționare pentru clubul Colectiv, în lipsa unei autorizații de securitate la incendiu.

Pe de altă parte, inculpații au arătat că, în baza unor hotărâri de consiliu local, primarul și funcționarii nu trebuiau să țină cont la eliberarea autorizației de funcționare a clubului decât de avizele de mediu și sanitar-veterinare, nu și de autorizația de securitate la incendiu.

Procurorul DNA a prezentat, însă, mărturiile unor specialiști din cadrul prefecturii și primăriei, potrivit cărora Piedone și funcționarele aveau obligația de a ține cont și de autorizația de securitate la incendiu.

Dosarul „Colectiv” a fost trimis în instanţă în aprilie 2016, de către Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti. Procesul a fost blocat timp de doi ani din cauza unor chestiuni de procedură, iar, în urma faptului că judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, a fost înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis acționarea cu celeritate în soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime.

Cei judecați în cadrul acestui proces sunt patronii clubului: Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL (Daniela Niţă), directorul (Cristian Niţă) şi pirotehnistul (Viorel Zaharia), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL. Totodată, au fost trimişi în judecată fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu – şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea – consilier superior, Ramona Sandra Moţoc – referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, precum şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

Rechizitoriul Parchetului General

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, (…) nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL.”

Abuzul în serviciu

Cristian Popescu-Piedone, fostul primar al Sectorului 4, este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, constând în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-un mod care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu.

În art. 297 din Codul Penal este reglementat abuzul în serviciu și este descris ca fiind „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice (se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică).”

Acesta trebuie coroborat și cu art. 309, în lumina celor arătate de procurorul DNA: Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave semnifică faptul că „dacă faptele prevăzute în art. 297, ce privesc abuzul în serviciu, au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.”

Tragedia din clubul Colectiv a avut loc pe 30 octombrie 2015, în urma căreia 27 de tineri au murit în incendiu, iar alţi 146 au fost răniţi şi transportaţi la spitalele din Capitală. În săptămânile ce au urmat, 37 dintre persoane au murit în unitățile spitalicești, iar în iulie 2017, un alt rănit din Colectiv a murit. În total, 65 de morți.

Lia Savonea continuă cu achiziția unui nou sediu pentru Consiliul Superior al Magistraturii

Articolul precedent

Săptămâna decisivă pentru rectificarea bugetară

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din De la Dosar