sursa foto: Pixabay
De la DosarSpot

Directorul Unifarm este acuzat că a pretins 760 000 euro mită pentru un contract neconform de achiziționare a echipamentelor de protecție

0

Directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA, Ion Eugen Adrian, a fost pus sub acuzare de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru luare de mită, abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. 

Pe baza datelor și probelor obținute, a fost dispusă măsură controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Inculpatului îi este interzis părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, cu excepția încuviințării prealabile a procurorului.  În caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Potrivit comunicatului emis de DNA, directorul companiei naționale ar fi pretins suma de 760.000 euro pentru ca Unifarm S.A. să acordE un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 unui intermediar societate comercială. Obiectul contractului era unul semnificativ: 250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale.

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

Negocierea neconformă care s-a purtat direct între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, a fost mascată în documente de un funcționar din cadrul companiei, la instigarea directorului.  Documentele de atribuire aferente contractului arată că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele.

În plus, cele 1 milion de măști livrate și recepționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul, susțin procurorii anticorupție.

Din cauză că firma nu a achitat intermediarului nici o sumă din procentul de 18% convenit, șeful Unifarm a decis rezilierea unilaterală a contractului, susține DNA.

Procurorii arată că afacerea a produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a notificat Consiliul de Administrație să se întrunească de urgență pentru a decide asupra calității inculpatului în cadrul companiei.

Procurorii cercetează și neconformitatea procedurilor pentru numirea sa în funcție.  În calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din 6 iunie 2016, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, realizând un abuz în serviciu în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege prin care se propune provizoriu stabilirea la 2 ani a stagiului de formare la INM

Articolul precedent

CCR a declarat că obținerea de către anchetatori a datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane este neconstituțională

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din De la Dosar