sursa foto: rfi.ro
FactualSpot

Direcția specială înființată în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului preia patrimoniul și arhiva fostului Institut al Revoluției Române

0

Conform unui comunicat de presă publicat miercuri, 29 ianuarie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) va prelua patrimoniul și arhiva fostului Institut al Revoluției Române din Decembrie 1989, ca urmare a deciziei Guvernului, adoptată în ședința de marți, 28 ianuarie.

În acest sens, „ se va înființa o Direcție specială, care va avea ca scop investigarea științifică și demascarea crimelor și abuzurilor din timpul Revoluției din decembrie 1989. Experții din cadrul Direcției vor continua să culeagă date, documente, mărturii și vor realiza cercetări riguroase cu privire la desfăşurarea şi efectele evenimentelor din decembrie 1989. Prin înființarea acestui compartiment, IICCMER își consolidează misiunea de prezervare a memoriei victimelor regimului comunist din România și de identificare a responsabililor pentru crimele comise în perioada 1945-1989.

Guvernul a adoptat, în ultima ședință din 2019, o ordonanță de urgență pentru a desființa Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu. Guvernul a arătat că decizia era necesară întrucât: “activitatea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, de la înființarea sa până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României.”

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înființată în decembrie 2005. Scopul principal al instituției îl reprezintă investigarea și identificarea abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului pe durata dictaturii proletariatului în România, sesizarea organelor îndreptățite să ia măsuri în aceste cazuri, precum și conservarea memoriei exilului românesc și în general a memoriei crimelor totalitarismului comunist de la noi și din lume.

Falsa iluzie a salvatorului de animale: un bărbat a adoptat pisici, pe care le-a torturat și le-a omorât ulterior

Articolul precedent

Turiştii care şi-au cumpărat vacanţe în China își pot recupera integral banii. Autoritățile române recomandă evitarea deplasărilor

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual