Esențial

DESPRE ILEGITIMITATEA UNEI PUTERI CÂȘTIGATE ÎN MOD LEGITIM

1

1. Câștigarea alegerilor de către un anumit grup, îi oferă acestuia dreptul de a exercita puterea în mod nelimitat?

De cele mai multe ori, deținătorii puterii afirmă că legitimitatea acțiunilor politice pe care aceștia le realizează, se regăsește în votul alegătorilor. Se apelează astfel la ideea majorității care trebuie să se impună în fața unei minorități politice, în cadrul fiecărui ciclu electoral.

Mergând pe retorica aceasta care nu pare greșită la prima vedere, îmi pun totuși câteva întrebări:

  1. Votul majoritar primit la începutul ciclului electoral oferă grupului politic câștigător dreptul de a acționa după bunul plac?
  2. Există mecanisme de limitare a modului de acțiune a grupurilor politice câștigătoare?
  3. Este posibil ca o putere câștigată în mod legitim să devină o putere ilegitimă prin propriile sale acțiuni?

Voi realiza, în cele ce urmează, o analiză juridică de bază asupra teoriei puterii, încercând astfel, să explic din punct de vedere al dreptului constituțional, dacă retorica inițială este fundamentată sau nu.

2. Teoretizarea transferului de putere de la guvernați către guvernanți

Despre teoria puterii s-a scris foarte mult și există numeroși autori care au analizat puterea din multe perspective, însă există o constantă a acestei teorii: puterea aparține poporului.

În acest sens, se stipulează și în Constituția României unde în art. 2 alin. (1) se prevede că “Suveranitatea aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative (…), precum și prin referendum”.

Pentru a putea întelege acest mecanism, doctrina a apelat la două concepte: puterea poporului și puterea de stat.

Pentru a fi ușor de înteles cele două concepte, vă propun să ne imaginăm că suntem un grup de oameni într-o încăpere. Grupul de oameni sunt de fapt cetățenii unui stat, în vreme ce încăperea reprezintă limita teritorială a statului. Evident, în acest joc al imaginației noastre, statului nostru îi lipsesc autoritățile. Pentru aceasta, indivizii din cameră decid să își organizeze aceste autorități.

Puterile fiecărui individ din acel grup formează puterea poporului, în vreme ce, rezultatul organizării acestor puteri formează puterea de stat.

Astfel, vom afirma că puterea poporului este cea care organizează puterea de stat sau, în sens invers, puterea de stat este puterea poporului organizată.

La ce ne ajută această teoretizare? Odată fixate aceste două concepte, putem înțelege cum au luat naștere autoritățile publice și tot astfel, putem justifica legitimitatea statului.

În aceste condiții, vom afirma că titularul puterii este poporul, în vreme ce autoritățile publice (care formează puterea de stat și care sunt rezultatul voinței populare) vor avea doar exercițiul puterii. În această retorică se poate explica importanța votului, dar și dreptul unei persoane de a nu participa la exercitarea acestuia.

Revenind la prevederile cuprinse în art. 2 din Constituția României, vom observa că titularul puterii este poporul care are două modalități de a o exercita: în mod indirect, prin autoritățile sale reprezentative (constituite prin alegeri libere, periodice și corecte), fie în mod direct, prin referendum.

În aceste condiții, deși poporul este titularul puterii, exercitarea acesteia se face în majoritatea timpului, prin autoritățile reprezentative. Există doar două momente în care exercițiul puterii revine la titularul său: cu ocazia alegerilor și cu ocazia referendumului.

Astfel, după aceste momente, se formează cele două categorii: guvernați și guvernanți. Prin acest articol încerc să observ dacă guvernanții se bucură de o legitimitate nelimitată sau dacă, din contră, această legitimitate are limitele sale.

3. Modalitatea în care voința poporului se transformă în voință de stat

Jean-Jacques Rousseau, în remarcabila sa lucrare, „Teoria contractului social”, a explicat puterea, imaginându-și că indivizii au semnat între ei un contract prin care au fost de acord să cedeze exercițiul puterii către niște entități formate din indivizi, ce urmau a fi aleși chiar din interiorul grupului.

Astfel, autoritățile rezultate vor exercita puterea inclusiv asupra grupului de indivizi ce tocmai le-a format. Totuși, se pune întrebarea dacă autoritățile astfel formate, vor fi obligate să servească interesele fiecărui individ sau, din contră, dacă acestea vor fi ținute să asigure interesele generale ale grupului.

În acest sens, Rousseau arăta că voința generală este cea care face obiectul de interes al puterii de stat, în vreme ce voințele particulare, trebuie să fie asigurate de către fiecare individ în parte. Astfel, s-a arătat că voința generală reprezintă suma tuturor voințelor, din care vom scădea interesele particulare. Rezultanta, va fi formată doar din interese comune, benefice societății.

Făcând o analogie cu exemplul nostru, al indivizilor aflați într-o cameră, vom concluziona că voința generală va fi reprezentată de interesele comune ale acestora.

Această voință, prin transferul exercițiului puterii către autorități, devine voință de stat, iar acestea vor fi obligate să o respecte și sa o aplice.

4. Transpunerea în practică a puterii de stat, a voinței de stat și rolul partidelor politice

            Am văzut cum stau lucrurile în teorie și era necesar să explicăm aceste concepte pentru a putea înțelege și cum devin ele aplicabile în practică.

Evident, în practică, lucrurile nu pot fi prizoniere ale teoriei, însă nici nu se abat foarte mult de la aceasta.

Totuși, trebuie să înțelegem rapid că una dintre valorile democrației este libertatea, iar aceasta se resimte inclusiv în alegerile ideologice. Din acest motiv, în încăperea noastră plină de indivizi, în mod evident, aceștia vor avea opinii diferite, aspect care va duce la nașterea unor ideologii diverse.

Astfel, există posibilitatea ca voința generală să nu fie foarte clar determinată, fiind foarte probabil să apară revendicări comune ale grupurilor de indivizi, în funcție de ideologie. Vectorii care forțează impunerea uneia dintre ideologii sunt reprezentați de partidele politice. În acest sens se stipulează și în Constituția României, în art. 8 alin. (2), care prevede că partidele politice “contribuie la exprimarea voinței politice a cetățenilor”.

În această ordine de idei, făcând un exercițiu cu studenții mei, aceștia s-au grupat în trei categorii, fiecare dintre acestea având trei revendicări: primul grup dorea amfiteatre mai mari, al doilea grup dorea burse mai mari, în vreme ce ultimul grup considera că este mai bine ca resursele să nu fie cheltuite în totalitate pe niciuna dintre cele două variante. Se observă astfel trei ideologii democratice: una liberală, concentrată pe dezvoltarea infrastructurii, una socială, concentrată pe creșterea calității vieții, și una conservatoare. Bugetul fiind suficient, fie pentru mărirea burselor, fie pentru mărirea amfiteatrelor, toate cele trei revendicări sunt legitime.

Astfel, putem observa trei voințe generale, capabile să devină voință de stat. Lupta ideologică realizată prin intermediul partidelor politice, va determina care dintre cele trei voințe va deveni voință de stat, devenind astfel aplicabilă asupra întregului grup.

Concluzionând, în practică, voința generală este rezultatul unor lupte ideologice între mai multe voințe comune ce au aptitudinea să devină fiecare, la rândul ei, voință de stat, însă regula majorității va fi cea care o va determina pe cea câștigătoare.

5. Limitele exercițiului puterii în timpul unui mandat

Având în vedere cele arătate, vom înțelege că voința de stat își găsește legitimitatea          într-un cadru mult mai complex și nu doar în vot. Este adevărat că votul majorității este determinant în alegerea voinței de stat, dar mai departe, lucrurile nu sunt deloc simple.

Vom observa că reprezentanții ideologiei căștigătoare nu vor putea acționa după bunul plac și nu vor fi liberi să facă ceea ce își doresc. Acești guvernanți vor fi ținuți în primul rând, de punerea în aplicare a ideii câștigătoare, devenită între timp voință de stat. Totodată, această voință de stat trebuie pusă în aplicare în limitele constituționale. Astfel, noii guvernanți sunt ținuți din punct de vedere material, de propriile promisiuni și din punct de vedere formal, de limitele legale.

Mai mult, acolo unde majoritatea care a determinat voința de stat este fragilă, guvernanții trebuie să fie extrem de atenți la modalitatea în care aleg să pună în aplicare voința de stat. Dacă vor alege modalități brutale, fără a apela la dialog, va exista mereu o categorie însemnată a populației care va avea un profund sentiment de nedreptate. Cu atât mai mult, acolo unde majoritatea este conjuncturală, rezultată în urma unei alianțe de guvernare, voința de stat trebuie aplicată cu multă diplomație, conlucrând cu opoziția. În lipsa unei asemenea atitudini din partea guvernanților, se vor crea convulsii sociale foarte ușor.

Astfel, retorica conform căreia votul oferit la începutul ciclului electoral dă dreptul guvernanților să aplice un program de guvernare în mod nestingherit este cel puțin discutabilă. Mai mult, aplicarea unor măsuri de guvernare noi, în afara programului de guvernare (deci în afara voinței de stat), este cu atât mai discutabilă. Cu alte cuvinte, nu poate opera o prezumție absolută de legitimitate în acțiunile guvernanților, ci cel mult, una relativă.

6. Când devine ilegitimă puterea cîștigată în mod legitim?

Având toate informațiile necesare, putem să răspundem și la ultima întrebare pe care am adresat-o la începutul editorialului: “Este posibil ca o putere câștigată în mod legitim, să devină o putere ilegitimă prin propriile sale acțiuni?”

Răspunsul trebuie nuanțat. În teorie, o astfel de posibilitatea ar trebui să iasă din discuție. Însă, așa cum am văzut, modelul teoretic este unul utopic și nu poate fi aplicabil în sistemele pluripartite, unde, la fiecare ciclu electoral, voințele comune se află într-o continuă luptă ideologică pentru conturarea voinței de stat.

Astfel, în cazul unor majorități fragile sau a unor majorități conjuncturale (rezultate prin alianțe de guvernare), legitimitatea guvernanților este puternic zdruncinată dacă aceștia acționează în mod brutal, fără a folosi dialogul sau în antiteză cu voințele comune ale celor învinși la limită.

Mai mult, chiar și în situația unei majorități confortabile, există riscul ca elementele exterioare care au determinat populația să aleagă o anumită ideologie, să se schimbe în mod substanțial, fapt care obligă guvernanții să se adapteze noilor pretenții sociale, aspect ce poate fi verificat prin dialog sau prin frecvența protestelor de masă.

În aceste condiții, este foarte probabil ca o putere aleasă în mod legitim să devină ilegitimă prin propriile sale acțiuni sau prin schimbarea elementelor exterioare care au stat la baza influențării votului popular. Tot astfel, retorica guvernării după bunul plac pentru că majoritatea a decis, este una greșită.

Stiu că toată această expunere pare dificilă, dar face parte din demersul nostru editorial de îi face pe cititorii noștri să înțeleagă mai bine profunzimea unor concepte care duc la formarea instituțiilor ce îi conduc.

Din acest motiv, vom conchide cu un citat din John Stuart Mill:

“Un popor poate să nu fie pregătit pentru instituții bune, însă a-i aprinde dorința pentru ele reprezintă o parte necesară a pregătirii”.

Vlad-Cristian Soare este doctor în drept, avocat în cadrul Baroului București, fiind partener în SCPA Pârgaru, Soare și Asociații și colaborator al Facultății de Drept – Universitatea din București, catedra de Drept constituțional și Instituții politice.

#DosarulZota –> Trimitere în judecată pentru trafic de influență. Sumele sunt aproximate la un milion și jumătate de euro

Articolul precedent

Dragnea îi cedează puterea lui Iordache

Articolul următor

1 Comentariu

  1. Foarte bun articolul!
    Va felicit domnule profesor pentru aceasta expunere care este intr-adevar una relativ simpla pentru cititorul de rand.

    Daca eu am inteles bine, o putere castigata in mod legitim POATE deveni ilegitima cel putin in momentul in care reprezentantii ideologiei castigatoare nu mai aplica masurile acelei ideologii ci folosesc puterea in alte scopuri – fara consultarea in prealabil a celor pe care ii reprezinta.

    In situatia in care tocmai cei ce au votat grupul / grupurile castigatoare organizeaza proteste atunci totul este simplu – PUTEREA A DEVENIT ILEGITIMA

    Discutand despre “frecvența protestelor de masă” asa cum le-ati mentionat, cum ar trebui sa analizam / verificam aceste proteste din perspectiva faptului ca ele ar fi ale celor ce impartatesc IDEOLOGII NECASTIGATOARE ( daca imi permiteti sa folosesc aceasta expresie ).

    In acest caz consideram ca puterea castigata legitim a devenit ilegitima ( si daca da arunci de ce ) sau doar ca cei ce nu impartasesc ideologia castigatoare “nu au rabdare” pana la urmatoarele alegeri democratice?

    Va multumesc!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *