EsențialSpot

DE CERTAT, NE CERTĂM, DAR DE MUTAT AMBASADA, O MUTĂM?

0

Subiectul fierbinte al acestor zile a fost reprezentat de posibila mutare la Ierusalim a ambasadei României în Israel.

Reamintesc faptul că Viorica Dăncilă a făcut o declarație publică prin care și-a asumat mutarea sediului ambasadei României din Israel, la Ierusalim.

Președintele României, a criticat vehement această declarație. De aici spiritele s-au inflamat și toată lumea a început să acuze partea adversă de sabotaj.

În realitate, lucrurile au o explicație juridică, însă de această dată, normele nu oferă o soluție, ci mai degrabă obligă părțile la adoptarea unui anumit comportament. Voi explica în cele ce urmează.

Aprobarea înființării, desființării sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice este atributul Președintelui României, însă această competență se exercită la propunerea Guvernului, așa cum prevede art. 91 din Constituție.

Astfel, Președintele României, după consultarea Guvernului, va emite un decret prezidențial prin care fie va înființa, fie va desființa, fie va schimba rangul misiunii diplomatice.

Această atribuție este o nouă argumentare în favoarea semi-prezidențialismului avut în vedere de către constituantul român. În acest sens, se observă că nici Președintele, nici primul-ministru nu pot lua decizii în această privință fără a se consulta anterior. Rațiunea acestei reglementări constă în faptul că, Guvernul este răspunzător în fața Parlamentului pentru realizarea politicii externe a statului, prin interpretarea art. 102 și 109 din Constituție.

În acest sens, Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării (art. 102 din Constituție), și totodată,  Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate (art. 109 din Constituție).

Cu toate acestea, Preşedintele României reprezintă statul român (art. 80 din Constituție) și printre atribuțiile sale de politică externă se prevede că Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art.91 din Constituție).

În aceste condiții, într-o asemenea situație, constituantul român și-a dorit asigurarea unei colaborări între cei doi actori ai executivului.

Mai mult, decretele prezidențiale de înființare, desființare sau de schimbare a rangului misiunilor diplomatice vor fi contrasemnate de către primul-ministru, astfel cum prevede art. 100 alin. (2) din Constituție.

Or, primul-ministru nu este obligat să contrasemneze decretul prezidențial. Tot astfel, nici Președintele nu este obligat să emită decretul prezidențial când Guvernul face o propunere în sensul înființării, desființării sau al schimbării a rangului unei misiuni diplomatice.

În aceste condiții, concluzia este că Președintele și Guvernul au obligația constituțională de a se consulta și de a negocia în prealabil exprimării vreunei poziții în mod public, întrucât fără consens, decretul nu poate produce efecte.

În cazul în care nu există un consens între cele două autorități creându-se un blocaj, în mod evident, acesta va fi soluționat de către Curtea Constituțională, fiind un nou conflict de natură constituțională.

Însă, spre deosebire de celelalte cazuri în care Curtea judecă conflictele juridice de natură constituțională, în această situație, Curtea Constituțională nu poate soluționa conflictul în sensul de a spune care autoritate are dreptate și nici nu poate obliga vreuna dintre cele două părți aflate în conflict să facă ceva.

Într-o astfel de situație, cele două autorități vor răspunde conform formelor de atragere a răspunderii constituționale prevăzute pentru fiecare în parte. Astfel, Parlamentul este cel care poate decide, fie introducerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului, fie suspendarea Președintelui.

În ceea ce privește situația de față, având aceste explicații de natură juridică, putem observa că primul-ministru a greșit când a ieșit public și a anunțat mutarea la Ierusalim a ambasadei României în Israel. Premierul României avea obligația constituțională de a se consulta cu Președintele astfel încât cei doi să ajungă la un consens.

Însă, și cei care afirmă că această atribuție aparține în exclusivitate Președintelui, citesc norma juridică pe jumătate.

În aceste condiții, calmând puțin spiritele, ar fi bine să reflectăm la ce efecte ar genera o astfel de mișcare diplomatică, fiind câteva întrebări la care ar fi bine să căutăm un răspuns.

În ce măsură este ea compatibilă cu interesele Uniunii Europene?

În ce măsură este ea compatibilă cu interesele Statelor Unite ale Americii?

Ce interese are statul român in Israel?

Ce interese are statul român în țările arabe?

Care sunt beneficiile și care sunt pierderile?

La aceste întrebări nu poate răspunde o singură persoană și tocmai acesta a fost și scopul urmărit de constituant prin redactarea normei, motiv pentru care a obligat la consens cele două părți implicate.

Prin declarația publică făcută de premier, contrazisă ulterior de către Președinte, putem concluziona că cele două părți nu ajunseseră la un consens, motiv pentru care primul-ministru avea obligația de a se abține de la un asemenea anunț.

Cu toate acestea, dacă totuși a făcut acel anunț, probabil că și-a răspuns la întrebările puse anterior și, făcându-și calculele, a concluzionat că România ar fi mai căștigată.

Este posibil să fie așa, însă ar fi trist să aflăm că aceste calcule nu au avut în vedere interesele României, ci au avut la bază doar consolidarea poziției personale și curățarea imaginii partidului din care premierul face parte.

Cu toată admirația pe care o port statului Israel și țărilor arabe, fiind un susținător al parcursului european al României și înțelegând importanța relației istorice dintre România și Statele Unite, cred totuși că această situație nu are legătură cu niciuna dintre aceste părți.

Toate semnalele converg spre ideea că este doar o încercare de credibilizare în fața unor actori internaționali, a unor oameni ce nu beneficiază de o imagine curată.

Prin acțiunea acestui „grup”, prin promisiunea făcută în mod public fără să existe un consens instituțional, statul român se află în prezent în situația de a dezamăgi cel puțin una dintre părți. Or, tocmai asta era și avantajul României, reușise să păstreze un echilibru aproape perfect între interesele U.E, NATO, Israel și al țărilor arabe.

Aceste fiind spuse, mi se pare potrivit să închei făcând referire la ceea ce a afirmat N. Titulescu fiind în fața unei situații similare cu cea de azi:

Politica externă a unei ţări se face prin aprecierea raţională a punctului de vedere naţional, prin fermă şi demnă apărare a lui în cadrul internaţional, iar nu prin iscălituri date din teama de a te diferenţia, iscălituri care pot să vrăjească azi, dar care leagă mâine. – N. Titulescu

Vlad-Cristian Soare este avocat în cadrul Baroului București, fiind titularul biroului de avocatură Soare Legal și este colaborator al Facultății de Drept – Universitatea din București, catedra de Drept constituțional și Instituții politice.

#DosarulMărturieMincinoasă –> Călin Popescu Tăriceanu, huiduit la ÎCCJ înaintea procesului pentru mărturie mincinoasă

Articolul precedent

MUTAREA AMBASADEI ROMÂNIEI LA IERUSALIM: SELECȚIE CU CELE MAI IMPORTANTE REACȚII

Articolul următor

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *