sursă foto: cnbc.com
FactualSpot

Curtea de Justiție a Uniunii Europene sprijină autoritățile franceze în reglementarea legilor privind platforma de locuințe Airbnb

0

Curtea de Justiție a Uniunii Europene(CJUE) a dat o lovitură proprietarilor de apartamente care utilizează platforma de închiriere a locuințelor, Aibnb.

Airbnb reprezintă o platformă online prin care se pot închiria, oriunde în lume, camere, apartamente sau case întregi direct de la proprietar.

Curtea a validat o lege națională a Franței care reglementează un anumit regim prin care pot fi închiriate apartamentele pe perioade scurte de timp.

„O reglementare naţională care supune autorizării prealabile închirierea, în mod repetat, a unui spaţiu cu destinaţie de locuinţă pentru perioade scurte unei clientele ocazionale care nu îşi stabileşte domiciliul în spaţiul respectiv este conformă cu dreptul Uniunii. Combaterea penuriei de locuinţe destinate închirierii pe termen lung constituie un motiv imperativ de interes general care justifică o astfel de reglementare”, a transmis CJUE.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată în anul 2018 de către Curtea de Casație din Franța. Această din urmă fusese sesizată de doi proprietari de garsoniere din Paris, care au fost sancționați cu amenzi de până la 40.000 de euro pentru că au închiriat apartamente fără să aibă o autorizație prealabilă din partea primăriei din Paris.

Astfel, s-a motivat că  reglementarea în cauză nu este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 2006/123 pentru motivul că ar constitui o reglementare generală, aplicabilă fără distincţie oricărei persoane, în materie de amenajare sau de dezvoltare a teritoriului şi, în special, de amenajare urbană. Astfel, deşi reglementarea menţionată urmăreşte să asigure o ofertă suficientă de locuinţe destinate închirierii pe termen lung la preţuri accesibile, aceasta nu vizează însă decât persoanele care efectuează un anumit tip de închiriere”

Decizia CJUE nu apare ca o surpriză, după ce mai multe orașe europene s-au plâns de existența unei penurii de locuințe în urma apariției platformei Airbnb.  Pe 17 septembrie 2020, la o întâlnire cu Margrethe Vestager, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, primarii din orașele europene precum Paris, Berlin, Amsterdam, au declarat că „este momentul să forțăm platformele care închiriază proprietăți pe termen scurt să colaboreze cu autoritățile locale”.

Ca răspuns, reprezentanții Airbnb au declarat că pot să colaboreze cu autoritățile locale și să le furnizeze date, atâta timp cât beneficiază de instrucțiuni precise cu privire la modul de respectare a normelor de confidențialitate din Europa.

În România, în septembrie 2019, a fost adoptată legea turismului care prevede o inițiativă legislativă care se opune serviciilor de tip Airbnb. Conform acestei legi, închirierea sau subînchirierea unui spațiu dintr-un imobil neclasificat, în scopul înnoptării, către turist pentru o perioadă mai mică decât o lună calendaristică este considerată cazare turistică. Așadar, persoanele fizice care închiriază camere, apartamente sau chiar imobile în regim turistic vor fi obligate să obțină de la autoritățile locale certificate de înregistrare ca operatori economici din turism. Cei care vor continua să comercializeze astfel de servicii fără înregistrare vor risca în urma controalelor de specialitate, amenzi cuprinse între 20.800 și 31.200 de lei.

 

Peste 50 de cetățeni străini au încercat să treacă granița ilegal. Ce riscă aceștia?

Articolul precedent

Testare COVID-19 în loc de 14 zile de izolare? Ludovic Orban: În cursul acestei săptămâni decidem

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual