sursa foto: adevarul.ro
FactualSpot

Curtea de Apel București a respins cererea ANI de a confisca peste 700.000 de lei din averea lui Marian Vanghelie

0

Cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), privind confiscarea sumei de 180.000 de euro din averea fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, precizează Agerpres. Decizia nu este, însă, definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Decizia Curţii de Apel arată că: „Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către pârâtul Vanghelie Marian Daniel, în cuantum de 787.246 lei, şi respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil. Respinge cererea, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.”

De la momentul în care ANI a sesizat instanţa în acest caz şi până când judecătorii au luat o primă decizie au trecut șapte ani. În aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţase că a constatat existenţa unei diferenţe semnificative, în cuantum de 787.246 lei (aproximativ 180.300 euro). În urma evaluărilor efectuate, diferenţa s-a constatat a fi între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia, în perioada 2008 – 2011, de către Marian Vanghelie, la acea vreme primarul Sectorului 5.

Conform Agenţiei Naţionale de Integritate, Vanghelie a realizat venituri salariale în cuantum de 253.199 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.040.445 lei, rezultând diferenţa nejustificată.

În prezent, Marian Vanghelie este judecat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani. Mita calculată de procurorii DNA în acest dosar se ridică la 30 milioane euro.

LIVE: Iohannis – Azi e un nou record negativ, extrem de îngrijorător. PSD a făcut harcea-parcea puțina legislație pe care am avut-o

Articolul precedent

Mai multe ONG-uri s-au constituit într-o rețea informală de Ziua Mondială Împotriva Traficului de Persoane

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual