sursa foto: punctul.ro
FactualSpot

Comisia juridică admite abrogarea recursului compensatoriu. Ce urmează să se întâmple în Parlament

0

Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 4 decembrie, a Camerei Deputaților se regăsește propunerea legislativă de abrogare a recursului compensatoriu.

Dezbaterile vor avea loc mâine numai cu rezerva depunerii raportului de către Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, care s-a întrunit astăzi de la ora 12:00 în ședință pentru a se pronunța asupra acestui aspect. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au votat în unanimitate raportul de admitere a inițiativei de abrogare a recursului compensatoriu.

Este vorba, mai exact, despre propunerea legislativă de abrogare a Legii nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, de modificare şi de completare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, de modificare a Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (Pl-x 281/2019).

Plenul Camerei Deputaților va vota mâine în calitate de cameră decizională. Prima cameră sesizată a fost Senatul care a respins propunerea pe data de 11 iunie a acestui an.

Raportul Comisiei juridice este însă unul consultativ. În cadrul plenului de mâine deputații vor decide în fapt dacă prevederile care acordă beneficiul recursului compensatoriu vor fi abrogate.

În cazul în care propunerea trece mâine de Camera Deputaților, persoanele condamnate până la data intrării în vigoare a proiectului legislativ vor putea beneficia în continuare de reducerea executării pedepsei privative de libertate.

Deși Guvernul Orban a anunțat că își va asuma răspunderea în faţa Parlamentului pentru mai multe proiecte legislative printre care și pentru abrogarea recursului compensatoriu, conducerea Camerei Deputaţilor a introdus pe ordinea de zi a plenului de miercuri, la solicitarea PSD, mai multe proiecte de lege, printre care  și Legea nr.169/2017 în cauză. Deputații social-democrați au mai cerut mâine dezbaterea de urgență asupra propunerii de abrogare a pensiilor speciale, eliminarea supraacizei la carburanţi şi proiectul legislativ privind transportului judeţean de călători.

Decizie în cazul lui DJ Fabo: Curtea Constituțională a Italiei consideră sinuciderea asistată legală în anumite cazuri

Articolul precedent

#DosarulColectiv –> Pronunțarea sentinței: 9 decembrie. DNA cere pedepse îndreptate spre maximum

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual