sursa foto: Shutterstock/ Arthimedes
FactualSpot

Comisia Europeană stabilește astăzi un plan de relaxare în trei etape a întregii Uniuni

0

Comisia Europeană este așteptată să aprobe miercuri, 13 mai, criteriile care ar trebui să fie urmate în sensul unei relaxări a măsurilor la nivelul întregii Uniuni Europene în trei faze, în urma crizei sanitare provocate de pandemia de Covid-19, potrivit News.ro.

„Restricţiile de călătorie şi controlul graniţelor trebuie retrase gradual în toată Uniunea Europeană, dacă evoluţia epidemiologică îşi menţine tendinţa actuală pozitivă”, se arată în documentul Comisiei. Publicația El Pais citează că, pentru retragerea restricțiilor, va fi esenţial să fie atins „un nivel suficient de scăzut al contaminărilor.”

Planul este stabilit pe câteva linii directoare, cu scopul de a garanta ieșirea ordonată din criză, și anume:

  • pentru ridicarea controlului frontierelor,
  • pentru transport,
  • pentru turism,
  • pentru protecţia consumatorului.

Documentul este întocmit, de asemenea, pe 3 etape:

  • Faza 0 – situaţia actuală, de măsuri excepţionale de restricţii generalizate ale mobilităţii,
  • Faza 1 – intermediară, este cea prin care se doreşte salvarea, cel puţin parţială, a sezonului turistic estival,
  • Faza 2 – ridicarea generală a limitărilor şi a controalelor frontaliere în Uniunea Europeană.

Avansarea graduală de la o fază la alta va fi determinată de evoluţia situaţiei în fiecare ţară. Comisia Europeană susține și importanța creşterii coordonării în timpul procesului de relaxare a măsurilor. Bruxelles avertizează, însă, că va exista în continuare nevoia de menţinere a anumitor măsuri, printre care și distanţarea fizică.

Comisia Europeană s-a arătat încrezătoare: „Cu o gestionare corectă, sigură şi coordonată, în lunile următoare europenii s-ar putea bucura de relaxare, de reîntâlnirea prietenilor şi rudelor, fie în ţările lor, fie traversâd frontiere.”

Comisia a precizat, de asemenea, că: „Următoarele luni sunt cruciale: cetăţenii UE întreprind, în medie, 385 de milioane de călătorii în scop turistic în perioada verii (iunie – august) şi cheltuie 190.000 de milioane de euro.” Organismul comunitar este optimist că sectorul turistic va putea fi salvat în parte, în sezonul cel mai important.

Curtea de Apel București își reia activitatea începând cu 15 mai. Vezi măsurile impuse de instanță pentru desfășurarea în siguranță a proceselor

Articolul precedent

Facebook a eliminat aproape 10 milioane de postări ce instigau la ură, în primul trimestru al anului

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual