sursa foto: romanialibera.ro
FactualSpot

Comisia Europeană a publicat Raportul MCV cu privire la sistemul judiciar din România: „E o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți”

0

Pe site-ul Comisiei Europene a fost publicat un comunicat în care se arată că ultimul raport MCV privind justiția și lupta anticorupție din România constată „o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți, situație care constituie o sursă de preocupare majoră”

Comisia Europeană a adoptat marți ultimul său raport privind evoluția situației din România, în contextul angajamentelor asumate de această țară în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV). Raportul presupune un bilanț al evoluției situației din luna noiembrie 2018 până în prezent, în care se constată că, în perioada care s-a scurs de la ultimul raport, Comisia a trebuit să își exprime în mai multe rânduri preocupările legate de statul de drept în contextul dialogului purtat cu autoritățile române cu privire la evoluția situației în materie de reformă a sistemului judiciar și de luptă împotriva corupției.

Raportul este mult mai dur la adresa României spre deosebire de conținutul adresat Bulgariei și asta pentru că, spre deosebire de vecinii noștri care au respectat criteriile pentru ridicarea mecanismului de monitorizare, statul nostru nu a îndeplinit o mare parte din recomandările Comisiei înaintate prin ultimul raport MCV din noiembrie 2018.

„Personal, mă amărăște acest raport. Din punct de vedere al activității Ministerului Justiției, in partea a doua, pe mandatul meu, se remarcă într-o manieră pozitivă demersurile pe care le-am promovat”, a declarat Ana Birchall, ministrul interimar al Justiției.

CONTEXT

Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) reprezintă o măsură instituită de Comisia Europeană prin care Comisia evaluează și sprijină evoluția Bulgariei și României în direcția eficientizării sistemului administrativ și judiciar, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile de a reforma sistemul judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției. Atunci când au aderat la UE, la 1 ianuarie 2007, România și Bulgaria mai aveau încă probleme legate de nefinalizarea reformei judiciare, de corupție și, în cazul Bulgariei, de criminalitatea organizată. De aceea, Comisia a instituit MCV prin care să poate ajuta cele două țări să remedieze aceste probleme.

În conformitate cu decizia de instituire a mecanismului și așa cum a subliniat și Consiliul, MCV se va încheia atunci când vor fi îndeplinite în mod satisfăcător toate obiectivele de referință aplicabile României. Așadar, Comisia continuă să evalueze evoluția Bulgariei și a României după aderare și prezintă constant Parlamentului European și Consiliului, rapoarte cu privire la angajamentele asumate de cele două state odată cu aderarea în UE în domeniul reformei judiciare şi al combaterii corupţiei.

În ianuarie 2017, Comisia a realizat o evaluare cuprinzătoare a progreselor înregistrate în cei zece ani de existență a mecanismului. Această perspectivă a oferit o imagine mai clară asupra progreselor importante realizate de la aderare până în prezent și a permis Comisiei să formuleze douăsprezece recomandări care, odată îndeplinite, ar fi fost suficiente pentru încheierea procesului MCV. Încheierea MCV depindea de îndeplinirea recomandărilor respective într-o manieră ireversibilă, dar și de condiția ca evoluția situației să nu invalideze progresele realizate.

Comisia a mai prezentat, în comunicatul de presă, alte evaluări ale progreselor realizate în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor. În noiembrie 2017, Comisia a constatat că se realizaseră progrese cu privire la o serie de recomandări, dar a remarcat și o încetinire a ritmului reformelor în cursul anului 2017. Comisia a avertizat cu privire la riscul redeschiderii unor obiective pe care raportul din ianuarie 2017 le considerase îndeplinite. Aceleași preocupări au fost exprimate și de Consiliu.

În raportul său din noiembrie 2018, Comisia concluziona că situația evoluase de așa natură încât ireversibilitatea progreselor realizate fusese pusă sub semnul întrebării. Drept urmare, cele douăsprezece recomandări din raportul din ianuarie 2017 nu au mai fost considerate suficiente pentru încheierea MCV și au fost formulate opt recomandări suplimentare. Raportul a îndemnat instituțiile cheie din România să își demonstreze angajamentul ferm față de independența sistemului judiciar și lupta împotriva corupției și să restabilească capacitatea garanțiilor naționale și a sistemului de control și echilibru de a interveni atunci când există riscul unui regres. Atât Parlamentul European, cât și Consiliul au susținut acest punct de vedere. Parlamentul European a emis o rezoluție în care invocă necesitatea cooperării și riscurile la adresa statului de drept. În Concluziile sale din decembrie 2018, Consiliul a solicitat în mod expres României să pună în aplicare recomandările suplimentare.

Raportul complet al Comisiei Europene poate fi găsit AICI.

Președintele va primi spre promulgare legea de reducere a numărului de ore din școli și licee. Cum s-a modificat legea educației naționale

Articolul precedent

Pro România nu va vota Guvernul PNL. Ludovic Orban: „Cine nu votează Guvernul PNL este de fapt cu PSD și cu Dăncilă”

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual