Din practică

CINE VA FI VIITORUL DECAN AL BAROULUI BUCUREȘTI: DEZBATEREA ELECTORALĂ ȘI MESAJELE CANDIDAȚILOR

1

PeRol.ro a lansat în cursul zilei de vineri o invitație la dezbatere către toți candidații la funcția de Decan al Baroului București.

Pentru a asigura transparența, redacția PeRol a luat legătura în prealabil cu cei 7 candidați, având o scurtă discuție telefonică de informare. Ulterior, a fost transmis un mail comun, către toți candidații cu regulile dezbaterii și cu documentul care privește dezbaterea.

6 din cei 7 candidați au răspuns pozitiv invitației PeROL.

Unii dintre candidați au ales să se filmeze, în vreme ce alții au ales să transmită mesaje în scris pe care să le publicăm.

Unul dintre principiile fundamentale ale PeROL este transparența, motiv pentru care în cele ce urmează, puteți urmări reacțiile acestor profesioniști.

Mulțumim tutoror candidaților pentru implicare, le suntem profund recunoscători. Totodată, mulțumim celor care vor lectura acest material. Mulțumiri și avocaților care și-au exprimat păreri/opinii și care ne-au influențat în conturarea întrebărilor. Am consultat avocați din cabinete mici și avocați din societăți mari, însă nu am reușit să facem o consultare de amploare. Din acest motiv, este posibil ca cele 4 întrebări selectate să nu fi fost suficiente sau să fi fost cele căutate de către întreg electoratul. Astfel, vă invităm să consultați și platforma electorală a fiecărui candidat.

Singurul scop urmărit de PeROL a fost acela de a oferi spațiu electoral fără costuri, tuturor candidaților și un loc de întălnire electoratului. Am organizat această dezbatere cu neajunsurile ei, mânați doar de intenții bune.

În final, dorim să facem o precizare care să asigure obiectivitatea acestui demers. Având în vedere faptul că PeROL este o platformă media deținută de o societate în care avocatul Vlad-Cristian Soare este asociat, deși întregul demers a fost organizat de redacția PeROL, dorim să excludem orice speculație conform căreia am fi susținut/avantajat un anumit candidat.

Succes tuturor candidaților!

1.Mihnea Stoica

Care sunt disfuncțiile Baroului București?

Care este poziția dumneavoastră față de societățile comerciale care acordă consultanță juridică?

Care este poziția dumneavoastră față de numărul de ore muncite de un avocat?

Care este poziția dumneavoastră față de următoarele aspecte punctuale:
  • lipsa accesului avocatului la dosar în mediul online
  • lipsa unui interval orar prestabilit pentru cauzele în care avocatul este parte (citări la ore fixe, dar apoi avocatul așteaptă câteva ore până i se strigă cauza)
  • existența unor caiete de sarcini care avantajează doar societățile mari

Mesajul adresat alegătorilor

2.Sorin-Dinu Măduța

Care sunt disfuncțiile Baroului București?

Care este poziția dumneavoastră față de societățile comerciale care acordă consultanță juridică?

Care este poziția dumneavoastră față de numărul de ore muncite de un avocat?

Care este poziția dumneavoastră față de următoarele aspecte punctuale:
  • lipsa accesului avocatului la dosar în mediul online
  • lipsa unui interval orar prestabilit pentru cauzele în care avocatul este parte (citări la ore fixe, dar apoi avocatul așteaptă câteva ore până i se strigă cauza)
  • existența unor caiete de sarcini care avantajează doar societățile mari

Mesajul adresat alegătorilor

3.Ion Dragne

(formulă introductivă de adresare)

V-am confirmat, cu ocazia participării la Gala ELSA, ca sunt deschis la dezbaterea unor subiecte care interesează profesia de avocat, în București și în România, în contextul alegerii organelor de conducere a profesiei de avocat, programată pentru 19 mai, orele 9,00, la Sala Mare a Palatului. Am apreciat demersul dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât Baroul București  nu poate organiza dezbateri electorale, de vreme ce  este “ subiectul” acestora.

Baroul a organizat alegerile printr-un regulament, adoptat de către consilieri, asigurând logistica alegerilor, iar restul activităților pe care le presupune procesul electoral se află sub controlul avocaților, care au decis să participe la  comisiile înființate prin regulament.

Pentru că avocatura este și profesia mea, ca a altor aproape 10 mii de avocați din București, mă interesează ca avocații să știe cine sunt și ce propun avocații, care vor să o conducă în următorii 4 ani.

Ulterior, am primit întrebările la care toți candidații ar trebui să răspundă și am tras concluzia că, din pacate, nu pot să particip la consultarea inițiată de dumneavoastră, întrucât aș contribui la producerea unui rău avocaturii.

Explic decizia luată cu constatarea că, aproape fără excepție, situația premisă, de la care se pornește în formularea întrebărilor, este existența unei dispute între cabinetele de avocați/societățile mici și cele mari, între avocații care lucrează un mare număr de ore și cei care, per a contrario, nu lucrează, precum și a participării unor forme de exercitare a profesiei la mecanisme de “îmbunătățire” a anumitor rezultate finacnciare din avocatură.

Nu am intrat în Consiliul Baroului București si nu am fost ales decan cu mesaje sau intenții “împotriva”, ci pentru avocați, așa încât nu pot să îmi schimb felul de a gândi, fie și pentru a menține o demnitate importantă în profesia de avocat din România. Dacă prețul pentru a fi reales decan ar fi acela de a cultiva o atipica și contraproductiva  “luptă de clasă” între membrii corpului profesional, între tinerii și seniorii profesiei, între cabinete și societăți, nu sunt dispus să îl plătesc.

În interviul pe care doamna Alina Matei de la Juridice a avut amabilitatea să mi-l ia, am spus, optimist fiind, că a avansat calitatea dialogului electoral, și că nu se mai vorbeste despre gogomania ca aș urmări, perfid, să desființez cabinetele de avocați. Dincolo de faptul că nu pricep cum aș putea să o fac, dincolo de faptul că nu se înțelege de ce nu am făcut-o până acum, am spus că sunt promotorul protejării libertății oamenilor, care au îmbrăcat roba de avocat, să profeseze așa cum vor, fără imixtiuni nespecifice independenței profesiei de avocat.

Pentru aceleași motive, nu voi participa la reluarea, într-o altă formă, a unor discuții despre disensiuni, diferențe, dispute false în cadrul avocaturii din București. Dacă ar exista, aș face orice să le diminuez sau înlătur, nicidecum nu le-aș ridica la nivelul de regulă sau, și mai rău, de miză electorală.

Pe 20 mai, ne vom întoarce, fiecare, la lucrările lui, în săli de judecată sau birouri, fiecăruia dintre noi revenindu-ne responsabilitatea de a ne prezenta în fața publicului ca o profesie frumoasă, liberă (ceea ce, în opinia mea, reflectă de fapt realitatea), nu ca un mediu măcinat de frământări exagerate sau artificiale, apărute în context electoral. Vă propun să aruncăm un ochi la celelalte profesii juridice liberale și îmi veți da dreptate.

Am rugămintea să explicați colegilor candidați la funcția de decan motivele pentru care nu pot să particip la exercițiul propus de dumneavoastră, la fel cum vă solicit să informați publicul despre decizia mea, inclusiv prin publicarea acestui mesaj.

Cu considerație,

ION DRAGNE

4. Aurel Ciobanu

(formulă introductivă de adresare)

Având în vedere faptul că la acest moment dezbaterea nu se mai poate desfașura în condițiile agreate inițial, deoarece mai mulți candidați au renunțat la participare, consider că nu ar fi echitabilă inițierea unei dezbateri în partibus, în care doar o parte dintre candidați să-și expună  și să-și promoveze opiniile.

Cred, și continui să cred, că o dezbatere ar fi fost necesară pentru că foarte mulți colegi avocați chiar nu ne cunosc, fiind de-a dreptul nefiresc, chiar arogant din partea noastră să presupunem contrariul, și de aceea v-am dat acceptul meu. Mai mult decât atât, contradictorialitatea ar fi reliefat mai substanțial pentru profesioniștii barei, necesitatea unei schimbări la nivelul celor care gestionează profesia deoarece avocatura la acest moment s-a îndepărtat de avocați, fiind necesară reorientarea acestei profesii  către valoarea sa cea mai importantă, și anume omul.

În percepția mea, avocatura a început să se orienteze către niște valori proprii mai mult unor societăți comerciale. Lăsând la o parte tendințele care apar la nivel internațional, de utilizare a unor programe informatice care să ia locul avocaților, asistăm la transformarea avocatului într-un simplu prestator de servicii, pentru care cel mai important deziderat este profitul material, câștigul, avocatul devenind treptat un simplu comerciant.

Sigur că obținerea unor câștiguri financiare pentru a acoperi nevoile de zi cu zi ale profesionistului este de natura unei profesii, dar nu cred și nu am crezut niciodată că este și de esența sa și, cu atât mai mult, nu cred că aceasta trebuie să fie valoarea care să traseze direcția avocaturii.

Cred că, de la momentul la care s-a consacrat ca profesie, valorile sale au fost înțelegerea și dragostea pentru drept și valorile fundamentale ale individului și societății și de asemenea, respectul și abnegația în relaționarea cu clientul și în relaționarea cu celelalte entități pe care munca de zi cu zi a avocatului o presupune. Configurarea celei mai potrivite apărări într-o cauză presupune, pe lângă cunoașterea dreptului, o bună cunoaștere a psihologiei umane, a limbajului atitudinal etc. – avocatura apropiindu-se foarte mult de arhitectură și, de ce nu, de actorie, cele trei profesii având ca numitor comun arta.

Consider că direcția axată exclusiv pe câștigul financiar, în care se îndreaptă această profesie, nu este cea mai potrivită pentru că, personal, nu îmi doresc să mă transform într-un comerciant sau să fiu asimilat unui simplu prestator de servicii, după ce 23 de ani am luptat cu pasiune pentru ca drepturile fundamentale ale oamenilor să fie reconfigurate juridic, înțelese, și de asemenea respectate.

Concluzionând, cred că dezbaterea, așa cum a fost gândită, ar fi fost mijlocul cel mai potrivit pentru reliefarea, măcar în parte, a problemelor cu care se confruntă avocatura.

Cu stimă,

Avocat Aurel Ciobanu

5. Pop Claudia Ramona

(formulă introductivă de adresare)

Doresc să vă mulțumesc pentru inițiativa de a participa la o dezbatere prin care să transmitem un mesaj electoral în calitate de candidat la demnitatea de Decan al Baroului București.

Consider că întrebările care să vizeze profesia de avocat, nu sunt obiective, nu pot să acuz sau să judec ce a făcut sau nu a făcut Baroul București, atâta timp cât nu fac parte din Consiliul Baroului București, nu putem să promitem că vom fi mai buni decât cei dinaintea noastră, deoarece de multe ori în rezolvarea problemelor legate de profesia de avocat ne lovim de alte probleme cu instituțiile statului, pe care de multe ori nu le putem controla.

Este adevărat, că fiecare dintre noi toți candidații, dorim ce este mai bun pentru profesia de avocat și Baroul București. Sunt convinsă că fiecare Decan încearcă și face tot ce-i este cu putință pentru buna desfășurare a profesiei de avocat, iar a aduce anumite afirmații în mediul online contra Baroului București nu numai că nu este deontoligic și profesional, ci este o campanie murdară, iar eu în calitate de avocat îmi doresc, ca măcar această profesie să nu fie coborâtă la un nivel atât de jos.

Eu sunt și consilier local, sunt în politică de 15 ani unde în fiecare campanie am văzut atacuri la persoană, atacuri și discuții contra, pe care nu doresc să le aduc în frumoasa și plăcuta noastră profesie de avocat.

Îmi cer scuze și cu tot respectul dar nu pot participa la această dezbatere și consider că mesajul meu electoral , din programa electorala prezentată de mine este suficient pentru cei care vor să mă voteze.

Vă mulțumesc și sunt de acord să se publice mesajul meu mai departe.

Cu deosebit respect

Av.Pop Claudia Ramona

6.Marcu Maria

1.Care sunt disfuncțiile Baroului București?

Apreciez că Baroul București, ar trebui să participe în mod activ la procesul de legiferare național, european și internațional. Baroul București ar trebui să depună diligențe pentru  a reglementa contractul de asistență juridică european și contractul de asistență juridică internațional.

2.Care este poziția dumneavoastră față de societățile comerciale care acordă consultanță juridică?

Societățile comerciale care au ca obiect principal sau secundar activitățile prevăzute în Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat ar trebui desființate.

3.Care este poziția dumneavoastră față de numărul de ore muncite de un avocat?

Stabilirea unui prag valoric minim pentru onorarii pe ore ar soluționa, în parte, problema numerelor de ore muncite de avocat.

4.Care este poziția dumneavoastră față de următoarele aspecte punctuale:
  • lipsa accesului avocatului la dosar în mediul online
  • lipsa unui interval orar prestabilit pentru cauzele în care avocatul este parte (citări la ore fixe, dar apoi avocatul așteaptă câteva ore până i se strigă cauza)
  • existența unor caiete de sarcini care avantajează doar societățile mari

Propun legiferarea procesului  electronic, astfel încât avocații să poată avea acces la întreg dosarul aflat pe rolul autorităților judiciare în forma electronică și, mai mult, chiar să poată formula concluzii după autentificarea securizată printr-un cont/account specific acordat fiecărui avocat. Instanțele din Cluj au început o astfel de procedură care ar trebui îmbunătățită.

De asemenea, propun să se depună toate diligențele privind reglementarea stabilirii unui interval orar pentru fiecare cauză ce se află pe rolul unei instanțe judecătorești, astfel încât, un avocat să nu mai fie pus să aștepte ore întregi până se va judeca dosarul său și, mai ales, să nu se încalce dreptul la apărare în unele cauze aflate pe rolul instanțelor, în sensul că unor cauze judecătorii alocă 4-5 ore pentru formularea concluziilor de către avocați, iar în alte cauze magistrații acordă un timp foarte scurt pentru formularea concluziilor de către un avocat.

Directiva 2014/24/UE privind achiziţiile publice, Directiva 77/249/CEE a Consiliului privind facilitarea exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați, Legea 98/2016, OUG 26/2012 și alte legislații naționale, europene și internaționale în materie de achiziții publice  pot fi modificate la propunerea unor părți interesate, precum avocații reprezentați prin organele de conducere. Nimic nu-i poate împiedica pe avocați să depună toate diligențele să se mențină procedura achizițiilor publice a serviciilor de consultanță juridică a avocațiilor în orice condiții și nu doar în situații excepționale. Procedura de atribuire a achizițiilor publice ar trebui să urmeze toate formalitățile și  condițiile respectării unei piețe concurențiale competitive, transparente, proporționale și nediscriminatorii.

5.Mesajul adresat alegătorilor

Votează pentru profesia de avocat de mâine!

7. Cristian Alin Gâdea

Pănă la acest moment, candidatul nu a trimis mesaj sau clip video.

#DosarulHolidayClubNeptun –> Radu Mazăre extrădat pentru a nu contamina corupții din Madagascar

Articolul precedent

LIVE. Dezbaterea candidaților la șefia Comisiei Europene, ACUM, la PeROL

Articolul următor

Articole asemănătoare

1 Comentariu

  1. Buna ziua,

    Va multumim pentru rolul activ in a promova necesitatile/urgentele legislative ale avocatilor. Important este ca sa se materializeze intr-o lege, indiferent cine va castiga!

    cu deosebita consideratie, avocat Marcu Maria

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Din practică