sursa foto: radiocluj.ro
FactualSpot

Cererea prin care Sorin Ovidiu Vîntu cerea liberarea condiţionată a fost respinsă

0

Cererea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, prin care solicita eliberarea sa din Penitenciarul Rahova, a fost respinsă miercuri, 8 ianuarie, de un judecător al Sectorului 5.

Decizia magistratului nu este, însă, definitivă. Conform hotărârii instanţei, Sorin Ovidiu Vîntu are dreptul de a depune o nouă cerere de eliberare în luna septembrie a anului în curs.

„În temeiul art. 587, alin. 2, Cod procedură penală, respinge propunerea de liberare condiţionată, formulată cu privire la petentul condamnat Vîntu Sorin Ovidiu, ca neîntemeiată. Stabileşte termen de reiterare a cererii în Comisia pentru liberare condiţionată la data de 20.09.2020. În baza art. 275 alin. 2 din Cod procedură penală obligă petentul condamnat la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Măsura dispusă se comunică Administraţiei locului de deţinere a petentului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 08.01.2020”, se prezintă în decizia Judecătoriei Sectorului 5.

Conform art. 275, alin. 2, Cod de Procedură Penală, în cazul introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins contestația sau cererea.

La acest moment, Sorin Ovidiu Vîntu execută 11 ani de închisoare, încarcerat la Penitenciarul Rahova, pedeapsă ce a rezultat în urma contopirii condamnărilor primite în cadrul mai multor dosare.

În aprilie 2018, a primit ultima condamnare, de 10 ani de închisoare, într-un dosar referitor la delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA, conform site-ului Digi24.

Omul de afaceri mai are la activ:

  • 8 ani de închisoare în dosarul FNI (februarie 2017);
  • 6 ani şi 2 luni de închisoare în dosarul falimentării companiei Petromservice (iulie 2016);
  • 2 ani de închisoare pentru favorizarea lui Nicolae Popa (ianuarie 2014);
  • 1 an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă (iunie 2012).

Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, a pierdut procesul la Curtea de Justiție a UE

Articolul precedent

Zboruri peste Orientul Mijlociu anulate: ce drepturi au pasagerii curselor în cauză?

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual