sursa foto: newsmaker.ro
FactualSpot

Ce se mai întâmplă cu procesul Brexit? Regatul Unit riscă sancțiuni din partea UE

0

Marea Britanie nu mai face parte din Uniunea Europeană, dar Brexitul este departe de a se sfârși.

Deși ieșirea Marii Britanii din UE a avut loc pe 31 ianuarie 2020, ambele părți încă lucrează la reglementarea unor noi reguli. Acestea vizează mai multe domenii de interes, precum comerțul, imigrarea, transportul aerian, securitatea și accesul în apele de pescuit.

Noile reguli trebuie negociate și acceptate de către Uniunea Europeană și de Parlamentul britanic până la sfârșitul anului.

Mai mult decât atât, până la sfârșitul anului, Marea Britanie se află într-o perioadă de tranziție, o perioadă de 11 luni care se calculează din ziua Brexitului. Această perioadă de tranziție a fost necesară pentru ambele părți, astfel încât viitoarea lor relație să fie negociată. În acest timp, statul britanic încă urmează regulile Uniunii. Perioada de tranziție se va finaliza pe 31 decembrie 2020.

În cazul în care Marea Britanie nu ajunge la un consens cu Uniunea, principalele acorduri comerciale din care face parte momentan vor fi anulate. Acordurile comerciale prevăd  inclusiv apartenența la uniunea vamală și la piața internă.

Apartenența Marii Britanii la piața internă facilitează aplicarea unor norme unitare pe teritoriul Uniunii privind standardele comerciale, iar apartenența la uniunea vamală reprezintă un acord dintre țările UE în care este stipulat că se va exclude perceperea taxelor asupra bunurilor tranzacționate.

Lipsa unui acord între cele două va rezulta în pierderea dreptului Marii Britanii de a-și presta serviciile în UE, ceea ce ar aduce atingere tuturor cetățenilor săi, de la avocați până la bucătari. De asemenea, în acest caz comerțul se va face respectând normele prevăzute de Organizația Mondială a Comerțului.

De asemenea, o nouă problemă apare și în partea de Nord a Regatului Unit. Pentru început trebuie notată diferența dintre Irlanda de Nord, care este parte din Regatul Unit și Republica Irlandeză, stat independent. Mai mult, Republica Irlandeză face parte atât din Uniunea Europeană, cât și din Spațiul Economic European.

În istorie,  Acordul din Vinerea Mare (în engleză Good Friday Agreement) a fost un moment de referință în procesul de pace din Irlanda de Nord.

Prin Acordul din Vinerea Mare este recunoscută intenția majoritară a cetățenilor din Irlanda de Nord de a aparține de Regatul Unit. Astfel, Irlanda de Nord este recunoscută ca entitate separată de Republica Irlandeză și conform acordului sunt reglementate noi unelte de colaborare. De exemplu, se reglementează dreptul cetățenilor din Irlanda de Nord de a avea pașaport european și de liberă circulație în statele membre UE, realitate ce devine o problemă cu ieșirea Regatului Unit din UE.

Pe durata guvernării Theresei May, guvernul trebuia să negocieze un acord de retragere. Acordul de retragere, supranumit „backstop”, care prevedea implementarea unei granițe fizice între Irlanda de Nord și Republica Irlandeză după Brexit, a fost respins în 2018.

Acest acord ar fi păstrat parțial Irlanda de Nord în piața internă din UE, până la găsirea altei alternative. Proiectul „backstop” a fost înlocuit în octombrie 2019 de „Protocolul Irlandei de Nord„. Prin acest nou proiect, Regatul Unit și implicit Irlanda de Nord părăseau UE, deci și din piața internă.  Momentan, există discuții că acest nou proiect va fi înlocuit cu  un nou proiect de legislație „Internal Market Bill”.

Aici intervine problema: faptul că acest proiect ar putea fi considerat de către UE ca o încercare a Regatului Unit de a modifica un tratat internațional în mod unilateral. Singura soluție propusă de guvernul actual rămâne, prin urmare, instaurarea unei granițe fizice între UE și Regatul Unit, ceea ce ar încălca Acordul din Vinerea Mare.

Conform purtătoarei de cuvânt de la Casa Albă, Nancy Pelosi, „dacă Regatul Unit va încalca Acordul din Vinerea Mare, posibilitatea oricărui acord comercial dintre Regatul Unit și Statele Unite ale Americii va fi exclusă„.

Daune morale și materiale în cuantum de 78.540 lei pentru o femeie care a alunecat într-un mall din București

Articolul precedent

Două persoane acuzate de trafic de minori și pornografie infantilă. Ce riscă făptuitorii?

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual