FactualSpot

Ce se întâmplă în Parlament înaintea votării moțiunii de cenzură

0

Plenul Parlamentului s-a reunit astăzi începând cu ora 10:00 pentru a supune la vot moțiunea de cenzură depusă săptămâna trecută, intitulată ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”. Este a patra moțiune de cenzură dedicată Guvernului Dăncilă. Moțiunea a fost inițiată cu 237 de semnături din partea tuturor partidelor parlamentare.

Din totalul de 465 de membri ai Parlamentului României, 334 s-au prezentat astăzi la ședința în plen. Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului prevede că în cazul în care Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în ședințe comune pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură, trebuie să fie prezenți cel puțin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului. Așadar cvorumul a fost întrunit iar moțiunea poate fi supusă votului.

Potrivit art.93 din același Regulament, după prezentarea moțiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de inițiatorii acesteia, președintele care conduce ședința comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilității participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziției Guvernului.

Deputatul  PNL Seidler Cristian Gabriel a fost cel care a făcut citirea textului moțiunii, dar nu înainte de intervenția unui alt deputat-liberal, Roman Florin-Claudiu, care a solicitat retragerea trupelor de jandarmi din fața Parlamentului. „Locul jandarmilor este pe stradă unde 21 de mii deținuți au fost eliberați” a spus acesta. ”Azi nu se poate întâmpla nimic rău. Singurul lucru care se poate întâmpla este să pice un Guvern pe care oricum nu și-l dorește nimeni. Moțiunea va trece!” a mai adăugat deputatul.

După ce premierul Viorica Dăncilă și-a susținut pledoaria în fața parlamentarilor aleși, președintele de ședință  dă cuvântul deputaților și senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.

Retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură este supusa procedurii votului secret cu bile.

LIVE: Ședința în plen a Parlamentului. Ziua votării moțiunii de cenzură

Articolul precedent

WhatsApp și Messenger – interdicție pentru polițiști de a transmite informaţii clasificate

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual