sursa foto: gov.ro
FactualSpot

Ce sanșe de supraviețuire are Guvernul Orban în fața moțiunii de cenzură

0

Începând cu ora 12:00, în Parlament va avea loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Pe ordinea de zi se află votarea moțiunii de cenzură depusă de PSD şi UDMR intitulată „Guvernul Orban / PNL – privatizarea democraţiei româneşti” semnată de 208 senatori și deputați.

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, susține că votul va fi unul strâns, dar matematic vorbind nu va trece moțiunea de cenzură. În cazul unei prezențe de 100% a parlamentarilor PSD și UDMR, numărul total al voturilor exprimate „pentru” moțiunea de cenzură ar însuma 232 de voturi.

Pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată de Parlament sunt necesare jumătate plus unu voturi din numărul total al membrilor parlamentari (465), ceea ce înseamnă 233 de voturi „pentru”.

Astfel, jocul puterii de la Guvernare ar sta într-un singur vot. Florin Roman spune însă că nu a fost înregistrată prezența absolută a parlamentarilor în nicio ședință parlamentară în care s-a supus votului o moțiune de cenzură.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri seara, că parlamentarii formațiunii care votează împotriva moțiunii de cenzură sau lipsesc nemotivat de la vot nu vor mai candida pe listele formațiunii la alegeri. „O perioadă, respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte, nu va participa pe listele Partidului Social Democrat la viitoarele alegeri”, a declarat Marcel Ciolacu.

Balanța pare a fi înclinată de către grupul parlamentar condus de Victor Ponta de partea scenariului în care Orban va cădea de la guvernare. Liderul Pro România a declarat că parlamentarii grupului său politic vor susține moțiunea de cenzură. Pro România are în prezent în Parlament 24 de senatori și deputați.

Se anunță modificări majore în legislația electorală pentru parlamentare: cetățenii vor putea vota oriunde pe listele suplimentare

Articolul precedent

LIVE: Votarea moțiunii de cenzură. Cum se desfășoară votul secret?

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual