sursa foto: click.ro/fotograf Mihai Ionescu
FactualSpot

Ce măsuri cuprinde Ordonanța Militară nr.8? Prevederi speciale pentru comercianții agroalimentari

0

Joi seară, după încheierea ședinței de Guvern, Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că a emis Ordonanța Militară nr.8 prin care sunt adoptate derogări speciale pentru anumite categorii de persoane, pentru desfășurarea unor activități necesare, dar și prelungirea unor măsuri anterior adoptate prin ordonanțele militare precedente, ori modificarea și completarea acestora.

Deplasările pentru reparații sau achiziții auto sunt permise. Derogări de la restricțiile de circulație pentru comercianții agroalimentari

Art.1 – (1) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a titularilor
autorizațiilor/permiselor de pescuit comercial pe Dunăre/apele interioare/Marea Neagră în vederea desfășurării activităților de pescuit comercial și acvacultură, precum și pentru valorificarea/comercializarea produselor rezultate în urma acestor activități.
(2) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei a apicultorilor
spre/dinspre locația stupinei sau pentru deplasarea stupinei. Dovada calității de apicultor se face cu adeverința ce cuprinde codul de stupină eliberată de oficiile județene de zootehnie, sau cu orice alte acte doveditoare a calității de apicultor și a proprietății asupra stupilor.
(3) Este permisă circulația în afara locuinței/gospodăriei pentru achiziția de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule și servicii de reparații auto.
(4) Prevederile art.4 din Ordonanța militară nr.3/2020 privind măsuri de
prevenire a răspândirii COVID-19 se aplică în mod corespunzător.
(5) În declarația pe propria răspundere, persoanele prevăzute la alin.(1) și (2)
menționează, ca motiv, deplasarea în interes profesional, iar persoanele prevăzute la alin.(3) menționează, ca motiv, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor.
(6) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Zborurile spre/din Spania se suspendă până pe 28 aprilie

Art.2 – (1) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 aprilie 2020.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave
de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.
(3) Măsura prevăzută la alin.(1) se aplică și după durata pentru care este
instituită starea de urgență prin Decretul Președintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgență pe întreg teritoriul României se prelungește și dacă în decretul de prelungire a stării de urgență se menține competența ministrului afacerilor interne de a stabili, prin ordonanță militară, interzicerea graduală a circulației aeriene pe diferite rute.

Piețele rămân deschise pe perioada stării de urgență

Art.3 – (1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de
urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
(2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție a
produselor agroalimentare până și de la piața agroalimentară și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător.
(3) Unitățile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență,
personalul acestora având obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Exceptarea măsurilor de izolare/carantină la intrarea în țară pentru anumite categorii de persoane

Art.4 – (1) Se prelungește, potrivit anexei nr.1 la prezenta ordonanță militară,pe întreaga perioadă a stării de urgență, închiderea temporară – totală sau parțială – a punctelor de trecere a frontierei de stat, stabilită prin Hotărârile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență nr.8/2020 și nr.12/2020.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I
Art.5 – (1) Se exceptează de la măsurile de izolare la domiciliu sau de
carantinare, lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19.
(2) Prin lucrător transfrontalier se înțelege persoana care face dovada că
locuiește și lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-ungare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână.
(3) Punctele de trecere a frontierei de stat româno-ungare prin care se permite intrarea în România în condițiile alin.(1) sunt următoarele: Cenad, Nădlac, Turnu, Vărșand, Salonta, Borș, Săcuieni, Urziceni și Petea.
(4) Prin punctele de trecere a frontierei de stat româno-ungare prevăzute la
alin.(3) se permite și intrarea/ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu mașini și utilaje agricole.
(5) În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la alin. (2), persoanele în cauză
intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(6) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.6 – (1) Se exceptează de la măsura izolării la domiciliu/carantinării
persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României.
(2) Prevederile alin.(1) se aplică și pentru domeniile științific, economic,
apărare, ordine publică și securitate națională.
(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Se interzice exportul pentru grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei de semințe, zahăr, biscuiți, turte sau alte reziduuri din domeniul de panificație

Art.7 – (1) Pe perioada stării de urgență se interzice/se suspendă exportul pentru produsele agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 la prezenta ordonanță militară.
(2) Procedurile de export a produselor agroalimentare prevăzute la alin.(1),
aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe militare, se suspendă pe perioada stării de urgență.
(3) Pe perioada stării de urgență se suspendă activitatea de emitere a
certificatelor fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare din lista
prevăzută în anexa nr.2 la prezenta ordonanță militară.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.8 – (1) Achiziționarea intracomunitară a produselor agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2, se poate face numai dacă statul membru face dovada faptului că produsele achiziționate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, iar nu exportului.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Măsuri speciale pentru aziluri de bătrâni și alte centre pentru persoane vulnerabile

Art.9 – (1) Se interzice, pe perioada stării de urgență, încetarea sau suspendarea activității serviciilor sociale de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.867/2014 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelorcadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările
ulterioare.
(2) Aparținătorii/susținătorii/reprezentanții legali ai beneficiarilor serviciilor
prevăzute la alin.(1), în baza unei cereri, pot solicita transferul beneficiarilor din centru la domiciliu, sau după caz la reședința aparținătorilor/susținătorilor/reprezentanților legali dacă își asumă, pe propria răspundere, că au condiții corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora.
(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.10 – (1) Se instituie, pe perioada stării de urgență, măsura de izolare
preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul angajat al centrelor prevăzute la art.9 alin.(1) pe o perioada de 14 zile.
(2) Perioada prevăzută la alin.(1) este urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezența personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi.
(3) În termen de 24 de ore de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei
ordonanțe militare, șeful de centru, înlocuitorul desemnat sau coordonatorul
personalului de specialitate stabilește organizarea turelor pe perioada stării de urgență.
(4) În lipsa personalului prevăzut la alin. (3), directorul direcției generale de
asistență socială și protecția copilului, pentru serviciile sociale publice din structura direcției generale, primarul, pentru serviciile sociale organizate în cadrul/în subordinea autorităților administrației publice locale și reprezentantul legal al furnizorului privat stabilesc organizarea turelor pe perioada stării de urgență.
(5) În situații excepționale, în cazul serviciilor sociale private, pentru care
personalul prevăzut la alin.(3) și (4) nu există, comitetul județean pentru situații speciale de urgență desemnează persoana responsabilă cu organizarea turelor în vederea izolării preventive la locul de muncă/domiciliu și a asigurării managementului serviciului.
(6) Refuzul izolării preventive la locul de muncă de către personalul centrelor
prevăzute la art.9 alin.(1) atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
(7) Accesul vizitatorilor/aparținătorilor/susținătorilor/reprezentanților legali ai beneficiarilor serviciilor sociale în centrele rezidențiale prevăzute la art.9 alin.(1) este interzis.
(8) Măsura prevăzută la alin.(7) se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.11 – (1) În situația în care furnizorii de servicii sociale nu au resurse proprii
de cazare pentru aplicarea prevederilor art.10 alin.(2), autoritățile administrației publice locale pe raza de competență a cărora funcționează serviciile sociale prevăzute la art.9 alin.(1) au obligația identificării și asigurării, în proximitatea acestora, de spații pentru cazarea personalului izolat preventiv la locul de muncă, a hranei zilnice necesare acestuia precum și asigurării transportului personalului, care este în izolare preventivă la domiciliu, de la locul de muncă la domiciliul/reședința acestuia și invers,
cu respectarea măsurilor de protecție și prevenire a infecției.

Art.12 – (1) Personalului care deservește centrele prevăzute la art.9 alin.(1) i se
asigură de către furnizorul de servicii sociale echipamentele igienico-sanitare și de protecție necesare.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.13 – (1) Pe perioada stării de urgență, prin excepție de la prevederile legale
în vigoare, în cazul demisiei angajaților centrelor prevăzute la art.9 alin.(1), termenul de preaviz este de 45 de zile calendaristice.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art.14 – (1) În scopul prevenirii apariției unor focare de infecție, în cazul
manifestării simptomatologiei specifice COVID-19 sau, după caz, a unor informații din care rezultă contactul direct cu o persoană infectată în rândul beneficiarilor sau al personalului, direcțiile de sănătate publică asigură testarea beneficiarilor și a întregului personal, la sediul serviciului social.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Se suspendă achizițiile de acțiuni în sistemul energetic

Art.15 – (1) Pe perioada stării de urgență se suspendă procedurile de vânzare/
cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național, indiferent de forma de proprietate a acestora.
(2) Reluarea procedurilor se va face după încheierea stării de urgență cu
decalarea corespunzătoare a termenelor prevăzute în calendarul anterior.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Recomandarea amplasării de dezinfectat la intrarea în imobile

Art.16 – Se recomandă autorităților administrației publice locale și
proprietarilor, persoane fizice sau juridice, să monteze dispozitive cu soluții
dezinfectante la intrările în imobilele cu destinația de locuințe colective și să
dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și celelalte spații comune din interiorul acestor imobile.

Cumpărături prelungite pentru Paște

Art.17 – În zilele de joi, vineri și sâmbătă, premergătoare celor două sărbători
pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.

În continuare Ordonanța militară 8 prevede modificări ale unor articole cuprinse în ordonanțele anterioare.

Ordonanța militară 8 poate fi citită integral AICI.

Prim-ministrul îi cere ministrului Sănătății demiterea Sorinei Pintea de la conducerea SJU Baia Mare, după ce aceasta și-a retras demisia

Articolul precedent

Acțiunea reclamantului care cerea accesul publicului la slujbele religioase a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual