sursa foto: antena3.ro
FactualSpot

CCR dă undă verde procurorilor. Tăriceanu poate fi anchetat pentru abuz în serviciu și urzurparea de calități oficiale

0

Călin Popescu Tăriceanu, fost lider ALDE, acum membru ProRomânia, poate fi anchetat pentru acuzațiile de abuz în serviciu, în dosarul penal deschis după ce a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a ÎCCJ privind demiterea unui senator PSD găsit incompatibil.

Decizia vine după ce Curtea Constituțională (CCR) a respins, joi, cu majoritate de voturi, solicitarea președintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, pentru oprirea anchetei.”Pentru admitere nu a fost niciun vot. dar patru judecători au votat pentru inadmisibilitate, în vreme ce ceilalți cinci au votat pentru respingerea pe fond”, au precizat surse G4Media.

Curtea Constituțională a respins, cu majoritate de voturi, cererea formulată de Președintele Senatului și a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituţională între Parlament – Senatul României, pe de o parte și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe de altă parte”, a transmis CCR într-un comunicat de presă.

După decizia Curții Constituționale, Tăriceanu a declarat că ”unii” vor să găsească soluții pentru a-l scoate din joc. Cu toate acestea, liderul ALDE declară că nu cedează.

”Se pare că apropierea alegerilor îi determină pe unii să găsească soluții pentru a mă scoate din joc. Nu cedez, nu mi-e frică, vă readuc aminte patru ani obiectul unei anchete penale a DNA, și, în final, am avut câștig de cauză la Înalta Curte. Sunt trecut prin acest lucruri, nu e prima dată când se întâmplă. Cei care cred că în felul acesta voi deveni mai puțin critic la adresa președintelui și la adresa guvernului, se înșală. Voi continua cu aceeași atitudine, ori de câte ori președintele sau primul ministru vor greși, nu voi ezita să-i critic cu argumente.

Prin această decizie a Curții cred că se creează un precedent foarte periculos. Eu respect deciziile Curții, dar un principiu fundamental este nulitatea votului imperativ. Prin această decizie, principiul nulității votului imperativ este încălcat. Oricare parlamentar va putea să fie anchetat de Parchet de ce a votat într-un fel sau nu a votat”, a declarat Tăriceanu.

Pe 29 mai, Robert Cazanciuc, a sesizat CCR la solicitarea lui Tăriceanu, revendicând un conflict juridic cu Ministerul Public, după ce procurorii au deschis un dosar penal în care este cercetat și liderul ALDE pe motiv că a refuzat punerea în aplicare a unei decizii definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind demiterea senatorului PSD Cristian Marciu, găsit incompatibil.

Decizia Curții supreme din martie 2015  impune o incompatibilitate a fostului consilier județean de Giurgiu cu orice funcție publică, pe o perioadă de 3 ani. Acest lucru conchide într-o situație de ilegalitate în ceea ce privește candidatura lui Cristian Marciu la alegerile parlamentare din 2016.

”Niciunui membru al Parlamentului nu îi poate fi impusă o anumită conduită în exercitarea opțiunii de vot.  Actele procedurale îndeplinite în conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare nu pot face obiectul controlului organelor Ministerului Public, acestea fiind modalități prin care Camerele Parlamentului își îndeplinesc rolul constituțional și își desfășoară lucrările în temeiul și potrivit propriei autonomii organizatorice și funcționale”, a transmis atunci Senatul.

Pe 30 martie, Tăriceanu, a solicitat conducerii Senatului să sesizeze Curtea Constituțională cu un conflict juridic între Parlament și Parchetul General susținând că procurorii ”se amestecă direct” în activitatea parlamentară.

Liderul ALDE a fost citat în ianuarie la Parchetul General iar apoi pe 10 martie, pentru a i se aduce la cunoștință calitatea suspect în acest dosar penal.

Dacă ai fost condamnat la 1 an de închisoare, începând cu anul viitor nu vei mai putea merge în UK. Restricții vamale dure impuse pentru europeni

Articolul precedent

Donald Trump și Joe Biden la dezbaterea finală înaintea alegerilor prezidențiale de pe 3 noiembrie

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual