sursa: cotidianul.ro
FactualSpot

CCR a decis: completurile de 3 judecători neconstituționale!

0

După aproape 4 ore de dezbateri, judecătorii CCR au decis să admită sesizarea formulată de Florin Iordache la sfârșitul lunii martie.

Conform surselor decizia Curții a fost luată cu 5 voturi ”pentru” și 4 voturi ”împotrivă”. Au votat împotriva luării acestei decizii judecătorii Livia Stanciu, Simina Tănăsescu, Daniel Morar și Mona Pivniceru. În favoarea deciziei au votat judecătorii Valer Dorneanu, Cristian Deliorga, Gheroghe Stan, Marian Enache și Attila Varga.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, prin puterile delegate de președintele de atunci al Camerei, Liviu Dragnea a transmis Curții Constituționale o sesizare prin care susține că dreptul la un proces echitabil este încălcat prin faptul că  Înalta Curte nu are completuri de 3 judecători specializate pe fapte de corupție, așa cum le are pe cele de 5 judecători.

Cristina Tarcea a susținut încă o dată, în fața celor 9 judecători ai Curții Constituționale  că Iordache nu a avut dreptul să facă sesizarea.  Aceasta  este de părere că situația conflictului  juridic dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție necesită o opinie din partea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Șefa ÎCCJ, Cristina Tarcea, rezistă presiunilor: „Plec când vreau eu, nu când vor alții”

Articolul precedent

Așteptarea a luat sfârșit. Diaspora va putea vota anticipat, cât și prin corespondență

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual