sursa foto: zf.ro
FactualSpot

Ca să scape de plată, românii trebuie sa conteste amenzile primite în timpul stării de urgență. PSD, ALDE și ProRomânia propun o lege pentru anularea amenzilor

0

Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a decis că modificarea regimului amenzilor aplicabile în perioada stării de urgență sunt neconstituționale.

Toți cei sancționați în baza OUG 1/1999, din la 31 martie (când au intrat în vigoare modificările neconforme) și până în prezent pot contesta procesul verbal de constatare a contravenției. Doar prin contestație amenzile vor fi anulate, altfel, ele vor trebui executate! De la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, contravenienții  vor putea motiva în instanță motivul de anulare al amenzile aplicate.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că grupul său parlamentar împreună cu cel format din parlamentari PSD și ProRomânia propun spre consultare și altor partide parlamentare proiectul de lege proiectul de lege care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare.

sursa foto: Facebook

În cazul adoptării acestei legi, procesele verbale pentru constatarea contravențiilor de nerespectarea măsurilor incluse în ordonanțele militare vor fi anulate de drept. Astfel ar fi evitată situația în care instanțele de judecată ar fi sesizate cu aproximativ 300 000 de procese în anulare.

„Vă închipuiți ce înseamnă încă 300.000 de procese pe rolul instanțelor? Activitatea care și așa se derula cu greutate va fi total blocată. Ca să nu mai vorbim de pericolul de a răspândi virusul în momentul în care 300.000 de români vor lua cu asalt instanțele.” spune Călin Popescu Tăriceanu în postarea sa de pe Facebook.

Proiectul  prevede că nu vor fi anulate sancțiunile celor care au încălcat măsurile de izolare și carantină (ce constituie amenzi penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor) și cele date pentru tulburarea liniștii publice.

De asemenea, potrivit legislației în vigoare, cei care au plătit deja amenda  pot înainta o plângere contravenționlă pentru a solicita statului să restituie suma de bani încasată cu titlu de amendă. Proiectul de lege expus de liderul ALDE propune ca această categorie de persoane să facă o simplă cerere pentru restituirea sumei plătite cu titlu de amendă, fără a mai solicita în instanța anularea procesului verbal.

Cum a influențat pandemia procesul de digitalizare a administrației publice din România? Numărul conturilor deschise online este de 12 ori mai mare

Articolul precedent

Președintele anunță care sunt măsurile valabile în prima perioadă de relaxare: va fi nevoie de declarație pentru deplasările în afara localității

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual