EsențialSpot

Bogdan Dima: Scopul inițial declarat al stării de urgență este nobil, dar dacă durează prea mult, se transformă într-o justificare a autoritarismului

0

Articol preluat de pe G4Media.ro.

Cel puțin teoretic, esența stării de urgență este să fie instituită pentru o perioadă limitată de timp. Practic, însă, istoria stărilor de excepție (indiferent cum s-au numit oficial – stare de război, de asediu, excepțională sau de urgență) ne arată că acestea durează cât este necesar.

I. Durata stării de urgență

Printre altele, art. 93 alin. 2 din Constituție prevede că Parlamentul funcționează pe toată durata stării de urgență. Constituția nu a prevăzut o anumită durată, o limită de timp maximă pentru starea de urgență. Însă, prin interpretare textualistă, ajungem la concluzia că termenul constituțional „durată” înseamnă o perioadă determinată de timp. Implică în mod necesar o limită temporală. O durată nu poate însemna o eternitate pentru că durata nu implică ideea de permanență, ci de secvență temporală.

În art. 5 al OUG nr. 1/1999 se prevede că  starea de urgență se poate institui pe o perioadă de cel mult 30 de zile (calendaristice). În plus, art. 15 din această ordonanță de urgență prevede că, în funcție de evoluția situațiilor de pericol, Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, poate prelungi durata stării instituite și poate extinde sau restrânge aria de aplicare a acesteia.

Prelungirile se dispun în condițiile prevederilor art. 5 (din OUG nr. 1/1999). Această ultimă prevedere a fost adăugată prin Legea nr. 453/2004. Ea nu exista în forma inițială a OUG nr. 1/1999. În această formă inițială nu se prevedea durata pentru care se putea dispune prelungirea stării de urgență; teoretic starea de urgență putea fi prelungită de Președintele României, cu încuviințarea Parlamentului, pentru o perioadă nedeterminată.

Noua reglementare instituită în 2004 prin Legea nr. 453/2004 este aparent contradictorie. Pe de o parte, stabilește o durată limitată în timp a stării de urgență instituită prin decret al Președintelui și încuviințată de Parlament (30 de zile). Pe de altă parte, stabilește posibilitatea prelungirii stării de urgență pentru perioade succesive de câte 30 de zile, dar fără să prevadă o perioadă maximă finală. Ca atare, durata stării de urgență este și nu este limitată în timp.

În realitate, efectul practic al acestor dispoziții legale din art. 15 al OUG nr. 1/1999 este acela că Președintele României nu poate dispune pe termen nelimitat starea de urgență fără ca Parlamentul să încuviințeze prelungiri succesive din 30 în 30 de zile. Din această perspectivă, dispozițiile din art. 15 al OUG nr. 1/1999 așa cum au fost modificate de Legea nr. 453/2004 sunt conforme cu Legea fundamentală și asigură un control parlamentar regulat asupra deciziei Președintelui de a menține prin prelungire starea de urgență care, așa cum am văzut deja, implică serioase restricții ale exercițiului unor drepturi și libertăți.

Pentru a citi mai multe despre prelungirea stării de urgență, puteți citi continuarea articolului pe G4Media.ro.

Bogdan Dima este lect. univ. dr. și predă Drept administrativ si Institutii Politice. Este președinte al Asociației Centrul pentru Analize Strategice și autor al cartii ”Conflictul dintre Palate. Raporturile de putere dintre Parlament, Președinte și Guvern în România postcomunistă.

O aeronavă MApN a adus în țară 100 de mii de măști de protecție din Turcia. Orban: săptămâna viitoare urmează să mai primim echipamente

Articolul precedent

LIVE: Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunță măsurile fără precedent luate cu precădere în Suceava

Articolul următor

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *