EsențialSpot

Bogdan Dima despre rolul CCR în conflictele juridice dintre instituțiile statului: ”Curtea este atrasă în jocul politic și instituțional partizan”

0

Profesorul Bogdan Ionuț Dima, specialist în drept constituțional, colaborator al Facultății de Drept – Universitatea din București, departamentul de drept public și-a exprimat opinia în privința atribuției pe care Curtea Constituțională a dobândit-o începând cu anul 2003, odată cu revizuirea Constituției. Este vorba de prerogativa specificată la art.146 litera e) din Constituție și anume   ”soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii”.

 

”Desigur, se vor agita mulți din establishment-ul politico-mediatic cu privire la noua decizie a Curții Constituționale referitoare la conflictul juridic de natură constituțională care privește refuzul Președintelui României de a numi o serie de miniștri interimari propuși de prim-ministru.

Fiecare actor va spune ce are interes să spună. Oricum, situația de față este o situație conflictuală utilă în perioadele de campanie electorală pentru toți cei care sunt implicați.

Ca de fiecare dată, se va rata problema de fond, institutională și normativă: atribuția Curții de a soluționa conflicte juridice de natură constituțională.
Nimeni, la revizuirea din 2003, nu s-a gândit în mod serios la impactul pe care o astfel de atribuție îl va avea atât asupra Curții Constituționale, cât și asupra raporturilor de putere dintre autoritățile constituționale.” a precizat Bogdan Dima.

”Pe de o parte, cu cât va soluționa mai multe conflicte juridice de natură constituțională, autoritatea Curții se va diminua în rândul opiniei publice. Partea care pierde și susținătorii săi vor avea tendința de a critica instanța constituțională pentru decizia luată. Invariabil, Curtea este atrasă în jocul politic și instituțional partizan. Adică a intrat unde nu îi este locul.

Pe de altă parte, prin modul în care soluționează conflictele juridice de natură constituțională (mai ales prin raportare la principiul pervers al loialității constituționale), Curtea elimină chiar principiul separației puterilor în stat, în sensul său originar.

În sensul său originar (și logic!, aș adăuga), conflictele și blocajele între autorități care fac parte din puteri diferite ale statului sunt nu numai inerente, dar și necesare pentru a tempera tendința de concentrare a puterii.

Colaborarea loială între autorități este o falsă soluție de rang constituțional. Conflictul dintre puteri, care necesită pentru stingerea sa negociere și compromis între actorii instituționali este singura și adevărata soluție împotriva tiraniei. Nu deciziile unei Curți care a primit în 2003 o atribuție greșită, pe care a mai și stricat-o pe drum până în 2019.
– această atribuție a Curții este cadoul otrăvit făcut în 2003 de organul legislativ suprem garantului supremației Constituției, cadou pe care ultimul nu a avut puterea să îl refuze …” a mai specificat profesorul.

Iohannis: CCR a ajuns la concluzia mea

Articolul precedent

Parlamentarii aprobă legea impozitării pensiilor speciale atât timp cât nu le va afecta viitorul

Articolul următor

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *