sursa foto: captura Facebook
Video

Băsescu militează în Parlamenul European pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Ce mustrări aduce europarlamentarul la adresa Uniunii

0

Europarlamentarul PMP, Traian Băsescu, a avut miercuri o intervenție în Comisia de Politică Externă a Parlamentului European, unde prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la un schimb de opinii cu membrii Comisiei.

Discursul susținut de Traian Băsescu în sprijinul aderării Moldovei la UE atrage atenția asupa lipsei de implicare din partea Uniunii care nu a oferit încă o perspectivă de integrare parteneilor noștri din Republica Moldova. Nu este prima oară când președintele de onoare al PMP are o asemenea intervenție în cadrul Parlamenului European.

 

Aș vrea să subliniez  un lucru. De 30 de ani Republica Moldova se bucură de asistența Uniunii Europene și de parteneriatul cu România și totuși țara stă pe loc indiferent că sunt regimuri democratice sau mai puțin democratice, cum a fost cel al lui Plahotniuc.

Explicația este una singură, țara este lăsată de Uniunea Europeană într-o zonă gri. UE nu a dat o perspectivă de integrare în Uniune acestei țări. Și rămâne o țară cu frontiera lungă cu Transnistria, controlată de Federația Rusă și de separatiști, rămâne o țară căreia UE îi oferă asistență tehnică pentru justiție, dar nu-i oferă perspectiva prosperității europene prin perspectiva de a deveni țara  Uniunii Europene.

Eu cred că în această comisie atât de importantă pentru deciziile politice ale Parlamentului, avem obligația ca atât de repede cât este posibil să luăm în analiză posibilitatea ca Republica Moldova să fie una din viitoarele țări membre ale UE printr-o extindere a procesului de extindere și dincolo de Prut. De ce? Dintr-un motiv simplu. Interesele lui Putin în Republica Moldova s-au diminuat. Până acum avea nevoie de Transnistria ca un punct strategic în socotelile lor belicoase legate de controlul securității la Marea Neagra și în Europa. 

Astăzi Putin are nevoile strategice satisfăcute prin ocuparea Crimeeii și prin ticsirea Crimeeii cu armament și militari. De aceea cred că reprezintă mai puțin interes pentru Putin Republica Moldova și ar fi un moment potrivit ca Republicii Moldova să i se dea perspectiva  de integrare în UE.

#DosarulSubvențiiLaPartid –> Banii PSD-ului l-au trimis acum în fața Curții Supreme

Articolul precedent

Descinderile DIICOT demască skimming-ul efectuat de grupul infracțional organizat la nivel inernațional

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Video