sursa foto: cotidianul.ro
FactualSpot

Avocatul Poporului se opune stării de alertă în condițiile actuale. Renate Weber a sesizat CCR cu neconstituționalitatea OUG care o reglementează

0

Avocatul Poporului, instituția care asigură apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, și-a manifestat poziția împotriva instituirii stării de alertă sub forma actual reglementată prin OUG 21/2004, sesizând CCR cu excepția de neconstituționalitate a actului normativ.

Avocatul Poporului apreciază că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor.

Singurele instituții cu drept de legiferare sunt Parlamentul (61 alin. (1) din Constituția României) și, prin delegare legislativă, Guvernul (în condișiile art. 115 din Constituție). Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.

Atingerea adusă unui drept fundamental nu își va mai avea justificarea, ca în cazul stării de urgență instituite prin decret prezidențial aprobat prin lege de Parlament. Articolul 53 din Constituție precizează clar că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, în cazul de față, pentru apărarea sănătății publice.

Puteți accesa AICI întreaga expunere de motive

În esență, Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege.

În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție.

Camera Deputaților a respins inițiativa UDMR privind obligația utilizării limbii maghiare în administrația publică din România

Articolul precedent

Judecătorii CCR au decis: modificarea amenzilor specifice stării de urgență este neconstituțională. Toate amenzile vor putea fi contestate în instanță. Explicații juridice

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual