sursa foto: cars.ro
FactualSpot

Autoturismele cu grad mare de poluare vor fi interzise în centrul capitalei! Gabriela Firea propune taxe pentru mașinile înmatriculate în afara Bucureștiului

0

Primarul general al Municipiului București, Gabriela Firea, a anunțat inițiativa unui proiect care vizează combaterea poluării în capitală. Proiectul de hotărâre propus după modelul altor capitale europene prevede instituirea unei viniete electronice pentru circulația rutieră din București pentru autoturismele înmatriculate în alte orașe sau state, dar și pentru autoturismele poluante din București sau Ilfov, care tranzitează zona centrală a Capitalei.

Proiectul se va afla în dezbatere publică timp de 45 de zile, urmând să fie supus  votului Consiliului General al Capitalei în luna septembrie, iar dacă va fi adoptat va intra în vigoare din ianuarie 2020.

Prima categorie de vinietă electronică propusă îi vizează pe conducătorii autoturismelor înmatriculate în alte state sau înmatriculate în România, în alte județe decât Ilfov sau municipiul București. Pentru a tranzita capitala, aceștia vor trebui să achiziționeze o vinietă electronică Oxigen-B (București) de acces pentru o zi în valoare de 10 lei, sau pentru un an în valoare de 1.900 lei.

Mare atenție însă! Dacă autoturismele se încadrează în categoriile cu grad ridicat de poluare, adică Non euro, Euro 1 sau Euro 2, accesul lor în centrul capitalei va fi interzis.

Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului (ZACA) în perimetrul delimitat de: P-ta Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – şos. Ștefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – /bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Șincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărășești – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Haşdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzești – P-ta Victoriei, inclusiv limitele acestuia.

Interdicția pentru aceste zone vizează și autoturismele înmatriculate în București și Ilfov, cu grad mare de poluare: Non Euro, Euro 1, Euro 2.

Accesul autoturismelor din categoria Euro 3, înmatriculate în țară, inclusiv în Municipiul București şi judeţul Ilfov va fi permis cu condiția achiziţionării unei viniete electronice de tip Oxigen-C (Centru) pentru  75 de lei pe lună  sau 900 lei pe an.

Circulaţia autovehiculelor în zonele restricţionate, fără achiziţionarea vinietei constituie contravenţie de la intrarea în vigoare a acestor măsuri, iar amenzile vor fi de la 1.500 la 2.000 lei.

Autoturismele pentru situații de urgenta vor fi scutite de aceste măsuri.

Potrivit datelor furnizate de Gabriela Firea, în București și Ilfov sunt:

  • 261 autoturisme non euro
  • 7.000 Euro
  • 1113.000 – Euro 2
  • 213.000 – Euro 3
  • 440.000 Euro 4
  • 253.000 – Euro 5
  • 331.000 – Euro 6.

„Din cauza ca in ultimii 30 de ani nu s-a luat nicio masura viabila pentru limitarea poluarii, Bucurestiul a ajuns pe un nedorit loc 6 in topul celor mai poluate orase din Europa, iar Romania se afla, incepand cu anul 2011, in procedura de infrigement” anunță Gabriela Firea în descrierea transmisiunii live realizate în această dimineață pe Facebook, pe care o puteți accesa mai jos.

 

FAKE NEWS (și nu prea) împotriva celor de la USR Cluj

Articolul precedent

Schimbări în legislația agricolă. Vezi ce prevăd noile proiecte de lege

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual