sursa foto: Facebook/ Aurelian Bădulescu
FactualSpot

Aurelian Bădulescu și-a anunțat demisia din funcția de președinte interimar al PSD Sector 3, în urma scandalului fotografiei în care îl asemăna pe Klaus Iohannis cu Hitler

0

Aurelian Bădulescu, fostul viceprimar al Bucureștiului și-a anunțat demisia din funcția de președinte interimar al PSD Sector 3, luni seară, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Demisia lui Bădulescu apare pe fondul scandalului provocat de el vineri, când a publicat o fotografie în care președintele Iohannis era asemănat cu dictatorul nazist Adolf Hitler. Fostul viceprimar a declarat ulterior că îi pare rău că a postat fotografia și a arătat că a fost „o postare impulsivă. Îmi asum greșeala și demisionez din funcția de președinte interimar al Organizației PSD Sector 3.”

Fotografia era însoțită de un atac la adresa președintelui: „Iohannissimul e acea doctrină de distrugere a identității naționale și de renaștere a internaționalismului marxist. Printr-o serie de măsuri politice, doctrina fixează principiile de bază ale cedării Suveranității naționale. Aceasta vizează punerea la dispoziția cuplului Merkel-Macron a întregii resurse umane și naturale a României.”

La acest atac PNL a reacționat și a „somat” PSD să îl excludă din partid de urgență pe Aurelian Bădulescu, drept pentru care PSD s-a delimitat de atacurile la adresa președintelui Klaus Iohannis. De asemenea, PNL a cerut „organelor abilitate să se sesizeze cu privire eventualele fapte penale săvârșite de Aurelian Bădulescu, precum și de alți reprezentanți ai PSD care au distribuit mesajele acestuia de pe o pagină de socializare, în raport cu prevederile Legii 217/2015 și a OUG 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.”

Totodată, în urma apariției fotografiei, s-a autosesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Grupare infracțională specializată în trafic de persoane și spălare de bani, destructurată de DIICOT, cu sprijinul Eurojust

Articolul precedent

Mesaje în limba română pentru „hoții de magazine” din Londra. Discriminarea etnică, un fapt comun în Europa

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual