sursa foto: bbc.com
FactualSpot

Atmosferă tensionată în Germania și proteste de amploare împotriva legii de combatere a noului COVID-19

0

În mijlocul Berlinului, zeci de mii de persoane au ieșit în stradă penru a protesta împotriva legii de combatere a creșterii numărului de infecțiil cu coronavirus, adoptată de Bundestagul german.

Este vorba despre noua lege „Infektionsschutzgesetz”. Aceasta curprinde măsurile pe care guvernul le poate aplica în reacție la o situație epidemiologică de amploare națională, oferind ministrului federal al sănătății Jens Spahn puterea de a lua decizii mai presus de premieri de landuri, a parlamentelor regionale și a primarilor, potrivit G4Media.

Criteriul pe baza căruia se poate apela la măsuri drastice este rata de infecție a ultimelor șapte zile, restricțiile fiindactivate în clipa în care se înregistrează peste 50 de infecții la suta de mii de locuitori. Astfel, Guvernul este împuternic de acum înainte să interzică oamenilor părăsirea propriilor locuințe și să stabilească între ce intervale orare și în ce scop aceștia au voie să iasă din case.

În ceea ce-i privește pe cei care au rude internate în spitale, în baza legii votate miercuri, acestora li se poate interzice să își viziteze membrii familiei în spitale, centre de îngrijire sau chiar maternități.

Cu toate acestea, noua lege nu prevede despăgubiri financiare pentru proprietarii de restaurante, artiștii sau angajații hotelurilor care nu mai au voie să își exercite meseria, fapt care a dus ca Dehoga (echivalentul Horeca) să anunțe că va depune plângere la Curtea Constituțională Federală din Karlsruhe. Această lege a fost considerată de mulți un atac la adresa drepturilor fundamentale.

În contextul noilor măsuri, fostul membru al Uniunii Creștin-Democrate, Alexander Gauland, a atras atenția asupra faptului că neîncrederea populației în Guvern va exploda: „Acești oameni își asumă drepturile de bază și nu trebuie să fie monitorizați de către Oficiul pentru Protecția Constituției”, a spus Gauland.

Grupul de comunicare strategică anunță 10.108 cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 167 de decese în ultimele 24 de ore

Articolul precedent

Operațiune de amploare a Poliției, FBI, DIICOT și Bitdefender. O grupare de criminalitate informatică, anihilată

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual