Sursa foto: Digi24
FactualSpot

ATENTAT TERORIST asupra campusului in care isi desfasoara activitatea AMBASADA ROMANIEI LA KABUL. Un diplomat roman a murit.

0

„În cursul nopții de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care își desfășoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. Cetățeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate”, transmite MAE în comunicatul de presă.

Cel puțin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale, au informat serviciile de urgență, relatează Reuters. 

„Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe și cu toate autoritățile competente în vederea repatrierii trupului neînsuflețit, precum și a transferului, în condiții de siguranță, a cetățeanului român rănit. Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist și reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare”, subliniază MAE.

Începând cu 12 octombrie, telefoanele și alte dispozitive mobile sunt interzise în trafic

Articolul precedent

Reprezentanții Ambasadei României din Afganistan au fost transferați în siguranță într-o bază militară NATO, în urma atacului terorist din Kabul. Un român a decedat iar altul a fost grav rănit

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual