sursa: baricada.ro
FactualSpot

Analiză PeROL: Grecia pretinde despăgubiri de 290 miliarde de euro Germaniei pentru daunele suportate în cel de-Al Doilea Război Mondial. Istoricul Cristian Ghițā, oferā clarificāri.

0

Ministerul de Externe grec a anunțat faptul că Grecia a trimis către Germania o notă diplomatică în care cere ca Berlinul să discute cu Atena problema acordării de despăgubiri pentru cel de-Al Doilea Război Mondial.

Primul-ministru al Greciei, Alexis Tsipras, a declarat că odată cu retragerea Greciei dintr-o serie de programe internaționale de asistență, a venit timpul ca această problemă să fie discutată din nou.

Valoarea pierderilor, estimată cu trei ani în urmă, ajungea la cel puțin 290 miliarde de euro, bani ceruți pe fondul pagubelor de război și crimelor comise în timpul ocupației naziste asupra Greciei din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

Cristian Ghiță, istoric și fost consilier al ministrului Culturii, a răspuns pentru redacția PeROL la câteva întrebări despre acest subiect ce prezintă atât interes actual, cât și din punct de vedere istoric.

Demersul Greciei, realizabil sau nu ?

Pentru a-și atinge obiectivul de a primi suma de bani ca reparații de război, Guvernul de la Atena ar avea deschise două căi, dar nici una nu prezintă perspective prea optimiste.

  • Prima este cea a negocierilor bilaterale, pe care Germania le-a respins clar, invocând în primul rând acordul din 1960.
  • A doua este apelul la Justiție, dar și aici existența unui acord anterior pare să limiteze șansele de succes.

Decizia Guvernului Tsipras de a avansa pe această cale nu poate să fie discutată în abstract, fără a face referire și la calendarul alegerilor din Grecia.

 Partidul de guvernământ, care a câștigat pe o platformă anti-austeritate, dar s-a văzut obligat în cele din urmă să o aplice, tocmai s-a văzut înfrânt în alegerile europarlamentare. Acest demers al guvernului este de fapt o promisiune către votanții dezamăgiți că banii plătiți pentru acoperirea datoriilor se vor întoarce în Grecia, chiar dacă sub o altă formă, și că Germania va suferi o înfrângere simbolică, ștergând astfel umilința pe care cetățeanul grec de rând a resimțit-o atunci când partenerii europeni (și în special Germania) au insistat pe aplicarea metodică a măsurilor de austeritate care au șubrezit modelul social grecesc.

Ce daune a suferit Grecia pe parcursul și în urma
celui de-Al Doilea Război Mondial ?

În privința daunelor suferite de Grecia, un singur termen se poate aplica, și anume cel folosit chiar de Președintele german, Frank-Walter Steinmeier: „inimaginabile”.

În urma invaziei din aprilie 1941 și până la terminarea ocupației, în 1944, pierderile armatei elene au fost enorme, la fel ca și pagubele produse infrastructurii și economiei. Dar cele mai dureroase pierderi au fost cele din rândul civililor. Au fost uciși zeci de mii de civili greci, o parte din ei în masacre precum cele de la Kalavryta (500 de morți) și Distomo (218 morți), iar foametea a secerat zeci, poate chiar sute de mii de alte vieți.

Dacă pierderile materiale se pot cuantifica (de exemplu, știm exact cât aur a fost jefuit în 1943 din depozitele Băncii Centrale din Atena sub forma unui „împrumut” forțat), pierderile omenești sunt imposibil de evaluat în termeni contabili.

Din acest punct de vedere, suma avansată de guvernul grec începând cu anul 2013 este la fel de arbitrară ca și cea stabilită prin negocieri bilaterale în anul 1960, când Germania de Vest și Grecia au ajuns la un acord privind reparațiile de război, totalizând 115 milioane de mărci.

Cum a evoluat relația dintre cele două state?

Relația dintre Grecia și Germania a fost una sinuoasă. Chiar dacă la formarea statului grec modern primul monarh a fost de origine germană, Otto von Wittelsbach, tensiunile nu întârzie să apară: de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Germania oferă sprijin substanțial, mai ales militar, către Imperiul Otoman și către Bulgaria, state cu care Grecia este în relații proaste și uneori chiar în război deschis.

În Primul Război Mondial, după o lungă și tulbure perioadă de neutralitate, Grecia s-a alăturat Antantei în iunie 1917. Două decenii mai târziu, în 1940, după ce trupele lui Mussolini au eșuat lamentabil în încercarea lor de a ocupa Grecia, Hitler a autorizat trupele germane să pătrundă pe teritoriul elen pentru a oferi ajutor aliaților săi italieni.

În 1941, a început adevărata ofensivă germană, care a spulberat armata elenă. Ocupația germană a durat până în 1944, provocând foamete și distrugeri pe scară largă.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Grecia cade pradă războiului civil, ducând la un adevărat exod al civililor. Dintre aceștia, 300.000 își caută adăpostul în Germania.

În 1953, Grecia participă la Conferința de la Londra, unde se decide iertarea datoriilor Germaniei, pentru a evita colapsul economic al acesteia.

Șapte ani mai târziu, în 1960, Germania Federală și Grecia ajung la un acord bilateral, în urma căruia partea germană acceptă să plătească 115 milioane de mărci către victimele violențelor comise de Wehrmacht în Grecia. Germania insistă că acest acord este final și nu mai lasă loc altor cereri subsecvente privind reparațiile de război, dar partea greacă nu pare să fie de acord. Totuși, subiectul nu este deschis nici atunci când Grecia se alătură Uniunii Europene în 1981, nici la momentul unificării germane din 1990, nici la adoptarea monedei unice euro.

Abia în 2011 subiectul revine în atenția guvernului de la Atena, atunci când criza financiară își făcea simțite efectele, iar animozitatea față de Germania, principalul creditor al Greciei și vocea cea mai puternică în favoarea măsurilor de austeritate, ajunge să fie împărtășită de foarte mulți greci.

 

Agitație în CEx-ul PSD. Congres convocat pe 29 iulie

Articolul precedent

Băsescu vs Firea reloaded! Firea: “Sunteți primarul zero!” Băsescu: “Sunteți primarul trei de zero!”

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual