sursa foto: planet-wissen.de
FactualSpot

Acum 75 de ani a început Procesul de la Nürnberg, în cadrul căruia înalții oficiali naziști au răspuns pentru crime împotriva umanității în fața unui tribunal internațional

0

Pe 20 noiembrie 1945, la ora 10 dimineața se deschidea cel mai mare proces din istorie, la Nürnberg, pe parcursul căruia 21 dintre cei mai înalţi oficiali ai regimului nazist, între care şi succesorul desemnat al lui Hitler, Hermann Goering, au fost nevoiţi pentru prima dată să dea socoteală pentru crimele lor în faţa justiţiei internaţionale, relatează AFP, citată de Agerpres.

Încă din 1943, puterile aliate analizau ce ar trebui să se întâmple cu criminalii de război germani. Anterior capitulării a fost decis principiul unui proces fără precedent, în faţa unui tribunal internaţional şi deschis publicului. La şase luni de la sfârşitul ostilităţilor, procurorii, care proveneau din cele patru puteri aliate, la fel ca judecătorii, adunaseră 300.000 de mărturii şi circa 6.600 de dovezi incriminatorii, susţinute de 42 de volume de arhive.

Procesul a fost ţinut într-un oraş în ruine, dar al cărui palat de justiţie, conectat cu o închisoare, era încă în picioare. Nürnberg, fost oraş imperial, era în primul rând oraşul simbol al nazismului, unde Hitler îşi ţinea marile sale adunări şi unde au fost promulgate în 1935 legile antievreieşti.

Procesul s-a deschis în sala de audieri 600 a tribunalului, în prezenţa a sute de jurnalişti. „Adevăratul reclamant este civilizaţia”, declara procurorul american Robert Jackson, în timp ce în banca acuzaţilor se aflau cei mai înalţi demnitari nazişti încă în viaţă după sinuciderile lui Adolf Hitler, Joseph Goebbels şi Heinrich Himmler. Hermann Goering, fost număr doi al regimului, era alături de Rudolf Hess, adjunctul lui Hitler, Alfred Rosenberg, ideologul partidului, Fritz Sauckel, responsabilul cu munca forţată, sau Joachim von Ribbentrop, ministru al afacerilor externe.

Inculpaţii trebuiau să răspundă la capete de acuzare precum complot, crime de război, crime contra păcii şi, pentru prima dată în istorie, crime împotriva umanităţii.

Crimele împotriva umanității sunt definite în art. 7 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale ca fiind una dintre faptele menționate mai jos, când aceasta este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populații civile și în cunoștință de acest atac:

  • omorul;
  • exterminarea;
  • supunerea la sclavie;
  • deportarea sau transferarea fortata de populatie;
  • intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica, cu violarea dispozitiilor fundamentale ale dreptului international;
  • tortura;
  • violul, sclavajul sexual, prostitutia fortata, graviditatea fortata, sterilizarea fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de o gravitate comparabila;
  • persecutarea oricarui grup sau a oricarei colectivitati identificabile din motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios sau sexual, in sensul paragrafului 3, ori in functie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile in dreptul international, in corelare cu orice act prevazut in prezentul paragraf sau orice crima de competenta Curtii;
  • disparitiile fortate de persoane;
  • crima de apartheid;
  • alte fapte inumane cu caracter analog cauzand cu intentie suferinte mari sau vatamari grave ale integritatii fizice ori ale sanatatii fizice sau mintale.

Noţiunea de genocid va fi recunoscută în dreptul internaţional abia în 1948. Toţi acuzaţii au pledat ‘nicht schuldig’ (‘nevinovat’), însă proiectarea unui film turnat de aliaţii occidentali în lagăre a dat rapid o altă dimensiune procesului.

Verdictul a fost dat pe 1 octombrie 1946: 12 condamnări la moarte (între care una în contumacie, pentru Martin Bormann, secretarul lui Hitler a cărui moarte nu era cunoscută încă), trei condamnări la închisoare pe viaţă, două pedepse de 20 de ani de detenţie, una de 15 ani şi una de 10 ani. Trei dintre inculpaţi au scăpat de închisoare. Achitările i-au surprins pe observatori la acel moment, însă iniţiatorii procesului le-au răspuns detractorilor că ei vor ca acesta să fie „echitabil.”

Inedit în forma sa, Procesul de la Nürnberg nu a scăpat, însă, de critica potrivit căreia era vorba de o justiţie a învingătorilor. Toate cadavrele, inclusiv cel al lui Goering, au fost incinerate, iar cenuşa lor a fost aruncată într-un afluent al râului Isar, pentru a se evita ca mormintele lor să devină locuri de adunare.

Operațiune de amploare a Poliției, FBI, DIICOT și Bitdefender. O grupare de criminalitate informatică, anihilată

Articolul precedent

Liderul clubului de motociliști Hells Angels din București, implicat într-o anchetă internațională de amploare privind trafic de droguri și instigare la omor

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual