sursa foto: politiadefrontiera.ro
FactualSpot

48 cetăţeni străini, ascunşi în remorca unui TIR, au fost descoperiți la frontiera Nădlac. Ce riscă aceștia?

0

Poliţiştii de la frontiera Nădlac – judeţul Arad au depistat, ascunşi în remorca unui TIR, 48 de migranți din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India, pe care şoferul a încercat să îi scoată ilegal din România.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în seara zilei de 26 noiembrie, „la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta piese auto pentru o societate din Austria.

În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia, în semiremorcă, au fost descoperite ascunse 48 de persoane”.

În urma verificărilor făcute de polițiștii de frontieră, s-a artătat că migranții proveneau din Irak, Iran, Siria, Afganistan și India. Printre ei se aflau şase minori și trei femei. Toți erau solicitanţi de azil în ţara noastră.

„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul automarfarului şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cei 48 de cetăţeni străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se spune în comunicatul Poliției de Frontieră.

Conducătorul TIR-ului s-a expus unei pedepse cu închisoarea de la 2 la 7 ani, pentru infracțiunea de trafic de migranți, ce semnifică, conform art. 263, alin. 1, din Codul Penal: racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Cei 48 de cetățeni străini riscă închisoare de la 3 luni la 1 an și jumătate sau cu amendă, conform art. 262, alin 1. coroborat cu alin. 3, Cod Penal, în care este incriminată tentativa. Trecerea frauduloasă a frontierei de stat reprezintă intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României.

De la Robu, fără număr. Decizia primarului Timișoarei de a interzice dedicațiile și grătarele

Articolul precedent

Un nou personaj în #DosarulCaracal

Articolul următor

Articole asemănătoare

Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Factual